Ministerul Finantelor face primii pasi in vederea realizarii unui obiectiv important, de a conecta toate casele de marcat din Romania la Fisc, obligandu-i, din 2017, pe comercianti sa schimbe casele de marcat vechi, cu role de hartie, cu aparate cu jurnal electronic, care vor transmite date fiscale online catre sistemul informatic al Fiscului, conform unui comunicat de presa publicat, conform News.ro

Marii contribuabili vor fi obligati sa utilizeze noile aparate incepand cu data de 1 aprilie 2017, in timp ce de la 1 iulie 2017 revine aceasta obligatie si contribuabililor mijlocii. Contribuabilii mici vor fi obligati sa foloseasca astfel aparate incepand cu data de 1 noiembrie 2017, conform News.ro

Comerciantii sunt obligati sa achizitioneze, pana la data limita, o casa de marcat cu jurnal electronic care costa intre 500 si 1.000 de lei, potrivit datelor afisate pe site-urile de comert online.

Fiscul va acorda comerciantilor o deducere din impozitul pe profit pentru costurile cu noile case de marcat si pentru programul electronic, acestea fiind estimate la 40-60 de euro/echipament. Masura este implementata de Ministerul Finantelor pentru scaderea gradului de birocratie, reducerea evaziunii fiscale si cresterea veniturilor bugetare.

Proiectul prevede conectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice, pentru a putea transmite online date fiscale catre sistemul informatic al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).

”Pentru ca activitatea operatorilor economici sa nu fie perturbata, acestia urmeaza sa se doteze cu aparate de marcat electronice fiscale atapizat, pana la data de 1 noiembrie 2017”, se arata in comunicat.

Ministerul vrea sa implementeze un registru national de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judete si in Bucuresti. Totodata, autoritatile vor sa elimine obligatia contribuabilului de a solicita si obtine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscala, in vederea obtinerii autorizatiei de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale.

Ministerul vrea sa mareasca termenul de valabilitate a autorizatiei de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale de la 2 respectiv 3 ani in prezent, la 5 ani. De la 1 ianuarie 2017, va fi interzisa comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale de tip vechi, amenda fiind de 3.000 de lei pentru cei care nu respecta aceasta prevedere.

Sursa foto: Billion Photos/ Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri