Un grup de 11 ţări membre ale UE, între care Franţa, a cerut viitoarei Comisii Europene să pună energia nucleară pe picior de egalitate cu sursele regenerabile pentru a atinge obiectivul de neutralitate a carbonului pe continent până în 2050, scrie Agerpres.

Un alt grup de 11 ţări, în jurul Germaniei, a cerut în paralel o accelerare a energiilor regenerabile, subliniind diviziunile europene pe acest subiect strategic.

"Viitoarea Comisie (...) ar urma să lanseze o revizuire amplă a opţiunilor de finanţare, inclusiv a celor de la Banca Europeană de Investiţii, pentru proiecte şi tehnologii care contribuie la obiectivul nostru de neutralitate a emisiilor de carbon, fără nicio formă de discriminare în ceea ce priveşte alternativele energetice fără combustibili fosili", a cerut Alianţa Nucleară, din care fac parte, pe lângă Franţa, Bulgaria, Croaţia, Finlanda, Ungaria, Polonia, Cehia, România, Slovacia şi Suedia.

"Comisia ar trebui să adopte măsuri pentru simplificarea şi extinderea accesului la fonduri europene şi (...) să permită finanţarea proiectelor inovatoare care utilizează tehnologii nucleare, inclusiv pentru producerea de hidrogen cu emisii scăzute de carbon", au cerut aceste ţări care au decis să se bazeze pe atom pentru a-şi reduce emisiile de gaz cu efect de seră.

După alegerile europene din iunie, un nou executiv al UE va fi numit pentru un mandat de cinci ani

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri