Mai mult de jumătate dintre oceanele planetei și-au schimbat culoarea în ultimele două decenii, arată un studiu recent publicat. Care este explicația?

Potrivit CBS, oamenii de știință americani și britanici care au analizat culoarea oceanelor în ultimele două decenii cred că principala cauză a schimbării este încălzirea globală. 56% din suprafața oceanelor și-a modificat culoarea între 2002 și 2022. Cele mai afectate au fost zonele din jurul Ecuatorului, care practic s-au ”înverzit”.

”Nu este surprinzător, ci de-a dreptul înfricoșător”, spune Stephanie Dutkiewicz, profesor la MIT și co-autor al studiului. Culoarea oceanelor este produsă de straturile superioare: atunci când apa pare albastră, oceanul acționează ca un filtru și absoarbe nunațele de roșu din spectrul vizibil ochiului uman. Atunci când pare verde – așa cum se întâmplă tot mai des – de vină este prezența fitoplanctonului. Nu este clar cum a acționat încălzirea globală, dar cercetătorii sunt siguri că aceasta este cauza schimbărilor.

În mod normal, aceste schimbări ar trebui să fie nesemnificative. Dar în ultimii 20 de ani, ecosistemele de la suprafața oceanelor au trecut prin transformări masive. Impactul nu e doar estetic, spun autorii studiului: tipuri diferite de plancton absorb în mod diferit dioxidul de carbon din atmosferă, care este responsabil de schimbările climatice ce ne afectează.

Studiul va continua și în următorii ani. Cercetătorii vor acum să afle dacă ”înverzirea” oceanelor le face mai puțin eficiente în captarea carbonului, accelerând astfel încălzirea globală.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri