TotalEnergies Renewables a ajuns la un acord pentru cumpărarea a 3 proiecte fotovoltaice în România. Gigantul francez intră astfel pe piața regenerabilelor din România.

Dezvoltatorul german PNE a ajuns la un acord cu TotalEnergies Renewables privind vânzarea a cinci proiecte fotovoltaice în România. Proiectele, în curs de dezvoltare, au o putere totală instalată de 208 MW. PNE va rămâne responsabilă pentru dezvoltarea lor până la „ready-to-build”.

Mai concret, este vorba despre proiectele de la Diosig, județul Bihor. Planul este ca acestea să livreze energie clienților business, după încheierea de PPA-uri. Prețul tranzacției nu a fost făcut public, dar, potrivit informațiilor wall-street.ro, PNE a investit 60 de milioane de euro în acest proiect.

TotalEnergies este unul dintre cei mai mari jucători mondiali, mai ales pe zona petrolieră, unde este a patra companie din lume după cifra de afaceri. Grupul francez a dezvoltat însă în ultima perioadă și proiecte de energii regenerabile, având capacități instalate de peste 2 GW solar și 10 GW eolian, și își propune să ajungă până în 2030 în top 5 producători de energie verde. În estul Europei, TotalEnergies are deja o prezență substanțială în Polonia.

Printr-o altă companie din grup, TotalEnergies a propus, pentru finanțare prin PNRR, două parcuri solare pentru Dacia - unul la Mioveni și unul la Titu. Este vorba însă de proiecte fotovoltaice mult mai mici, pentru a acoperi parțial consumul propriu al producătorului auto.

În România, francezii sunt prezenți încă din 1998, dar activitatea de aici este concentrată pe lubrifianți (fabrica de la Cristian), bitum (depozitul de la Ozun) și lichide speciale

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri