Acesta face un pas în trecut și trece în revistă modul în care s-a ajuns în această situație, în care China să aibă propriile platforme de e-commerce care atacă agresiv piețele globale.

„Producătorii din China au făcut la început produse pentru marile branduri globale. Toți au mers acolo, au oferit partea de design, iar China a oferit forța de muncă ieftină. Apoi a urmat ușor-ușor asaltul brandurilor chinezești și micii producători chinezi au început să vândă pe toate marketplace-urile globale(...) După aceea au decis să se conecteze direct cu toti consumatorii din lume, dezvoltând aceste platforme (Shein, Temu, etc. n.r.), probabil cu mult sprijin din partea autorităților, foarte multe subvenții la toate nivelurile și au venit într-un mod extraordinar de agresiv”, precizează Iulian Stanciu.

Antreprenorul aduce în discuție scăpări actuale ale legislației europene și locale care permit jucătorilor precum Shein sau Temu să evite diverse obligații precum plata TVA sau a taxelor vamale.

„Aceste scăpări legislative se vor închide”, este de părere Iulian Stanciu, ca urmare a decizilor ce vor fi luate la nivelul UE. Blocul comunitar are pe agendă mai multe măsuri menite să reducă impactul Chinei asupra diverselor industrii, una dintre recentele măsuri comunicate fiind cea a taxelor impuse asupra mașinilor electrice importate de pe piața asiatică.

Impactul retailerilor chinezi asupra pieței locale este una dintre principalele teme abordate la ecomTEAM 2024, organizat pe 19 și 20 septembrie la Brașov. Înscrie-te aici și vino alături de noi.

Dacă nu există măsuri clare care să protejeze piața locală de impactul unor astfel de jucători, Iulian Stanciu consideră că efectele se vor vedea clar la nivelul economiei.

„Impactul asupra economiei României va fi foarte mare, se va simți în principal în zona de locuri de muncă. Pentru că noi toți de aici suntem creatori de valoare la nivel local, creăm locuri de muncă, capital social. De partea cealaltă nu există cineva, nu ai nici măcar o entitate în România. Iau bani de la consumatori, îi duc direct acolo(în China n.r.), ceea ce este un impact destul de mare”, precizează Iulian Stanciu, care aduce în discuție diverse rapoarte ce scot în față aceste probleme, unu dintre acesta fiind cel al fostului prim-ministru italian Mario Draghi, referitor la competitivitatea Uniunii Europene.

Magazinele locale „trebuie să riște puțin” dacă vor să crească: vânzări cross-border și creșterea industriei în următorii ani
Shein Temu eMAG

sursa foto: UDR Ovidiu

Iulian Stanciu consideră că este un moment foarte bun pentru magazinele online să vândă peste graniță(vânzări cross-border), deoarece România a devenit un hub economic în regiune și este și un hub de tehnologie.

„Avem acces la Marea Neagră, putem să fim competitivi din punct de vedere al costurilor, avem o infrastructură de curierat din ce în ce mai bună, companii mari care s-au extins și s-au conectat bine cu țările din jur. Devine din ce în ce mai ușor și cu ajutorul instrumentelor și platformelor pe care le avem (...) Trebuie să riscăm puțin, să înțelegem că, dacă facem acest lucru, s-ar putea să ne permită să vindem cantități mai mari, să avem o putere de negociere mai bună. Ne trebuie puțin curaj și un plan pe termen mai lung”, adaugă reprezentantul eMAG.

Acesta aduce în discuție, când vine vorba de acest plan pe termen lung, nevoia de capital, iar un lucru pe care spune că l-a învățat, în momentul în care a vrut să aibă acces la capital de risc, a fost faptul că nu „prea îl iei de la bancă, ci de la diverși investitori”.

Impactul retailerilor chinezi asupra pieței locale este una dintre principalele teme abordate la ecomTEAM 2024, organizat pe 19 și 20 septembrie la Brașov. Înscrie-te aici și vino alături de noi.

„Fie că sunt prieteni, familie sau investitori de venture capital, trebuie să construiești o poveste pentru a avea acces la ei. Povestea se bazează pe un plan făcut pe termen mai lung, pe 5 ani, poate pe 10 ani. Le spui că vrei să ajungi sus, le ceri niște bani în schimbul cărora le oferi acțiuni și ai o șansă să îți îndeplinești planurile. Cam așa a fost și povestea la eMAG, în momentul în care au venit cei de la Naspers. Noi eram la 100 de milioane de euro și le-am zis că vreau să ajung la 1 miliard. Ei au zis că le place acest lucru și m-au întrebat cum ajung acolo. Am făcut niște planuri împreună, le-am construit pe 5 ani, am ajuns unde ne-am propus și chiar mai departe. Însă, totul se bazează pe un plan pe termen lung”, adaugă Iulian Stanciu.

Sursa foto: UDR Ovidiu