UPDATE 14:15: Rareș Bogdan: PNL propune datele constituționale de organizare a Prezidențialelor, în 10 și 24 noiembrie. „Noi am discutat, în martie, să mergem în tandem președinte-premier și să avem liste comune la parlamentare și europarlamentare, dar n-am atins ținta de scor de peste 50% pentru europarlamentare, unde am avut 48%”.

- Știre inițială -

Nu avem candidați și, în continuare, nici o dată la care se vor organiza Prezidențialele. Cele mai mari două partide ale României, care au în mână frâiele țării din toamna lui 2021, păstrează vălul de incertitudine care s-a așternut asupra tururilor de scrutin prin care va fi ales cel care-i va lua locul lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

La finele lui februarie, coaliția a publicat un calendar pentru toate alegerile din acest an care prevedea organizarea primului tur al Prezidențialelor în data de 15 septembrie, cu turul al doilea programat pentru 29 septembrie. Acum, însă, liberalii ar vrea să împingă spre luna octombrie sau chiar noiembrie alegerile pentru a-i crește șansele lui Nicolae Ciucă.

Astăzi, reprezentanți ai celor două partide s-au întâlnit pentru a lua o decizie pe acest subiect, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, declarând că în cursul acestei zile „trebuie” alese datele pentru Prezidențiale. Iată, însă, că PNL și PSD mai au timp în care să mai negocieze, pentru că, în urmă cu scurt timp, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a înaintat un nou deadline: ziua de vineri, când are loc următoarea ședință de Guvern.

Romașcanu a mai spus și că PSD s-a „flexibilizat” și ar fi de acord să mute data primului tur al alegerilor prezidențiale până pe 29 septembrie, data originală a turului al doilea. El a mai spus că aceasta este „săptămâna decisivă” și că luna septembrie a fost aleasă printr-o „decizie votată în forurile de decizie ale partidelor. E o decizie asumată”, asupra căreia liberalii au revenit acum.

Astfel, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, va fi cel care va înainta către premierul Marcel Ciolacu, în cadrul ședinței de Guvern de la finele săptămânii, calendarul propus al alegerilor prezidențiale din 2024. PNL, însă, ar putea bloca Hotărârea de Guvern, nemulțumiți nu doar că nu ar avea timp să-l crească pe Ciucă în sondaje, ci și pentru că ar fi greu să strângă cele 100.000 de semnături necesare înscrierii sale în cursa electorală pe perioada de vară.

Sursa foto: Bogdan Totoran / Shutterstock.com