Mihai Polițeanu nu a apărut însă din neant până la această performanță. Conform CV-ului său, în anul 1996 a absolvit Liceul „Mihai Viteazul“ din Ploieşti, iar în anul 2000 a absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea București, cu licență în Filosofia culturii și istoria filosofiei.

A absolvit apoi, în anul 2003, un program de master în "studii ale naționalismului" al Universității Central Europene, pentru ca în ianuarie 2004 să se implice în Coaliția pentru un Parlament Curat, ca specialist în comunicare.

Ulterior, în 2005, a lucrat ca ofițer de comunicare în cadrul Societăţii Academice din România în perioada proiectului civic pentru integritate politică Coaliția pentru un Parlament Curat, pentru ca după aceea, mai precis între anii 2005 și 2007, să fie fost consilier al Ministrului Justiției, în perioada în care s-au pus bazele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și ale Agenției Naționale de Integritate (ANI).

După aceea, între 2007-2009, Mihai Polițeanu a fost manager de proiecte anticorupție în cadrul fundației Freedom House România, iar din 2009 până în 2015 a fost asistent la Parlamentul European, al europarlamentarului Monica Macovei.

În fine, la un moment dat acesta și-a încercat norocul și pe partea de antreprenoriat, fiind administrator/specialist comunicare în cadrul MP Consultancy&Analysis SRL în perioada 2015-2020, firmă care a fost radiată însă în 2020.

Secretul: campanie începută din timp

Cât privește performanța de la recentele alegeri, Mihai Polițeanu, care a copilărit de altfel în Ploiești, a explicat pentru wall-street.ro secretul succesului său a fost contactul permanent cu cetățeanul, lucru cu atât mai important cu cât, adaugă el, toată lumea știe faptul că clasa politică în general, nu doar din Ploiești sau din Prahova, ci din toată țara, este complet deconectată de problemele cetățeanului, iar cetățeanul resimte acest lucru.

Detaliind ce s-a întâmplat, politicianul de formație filozof spune că în primul rând a fost vorba despre o campanie pornită din timp, mai precis de acum doi ani, doi ani și jumătate.

Ne-am stabilit niște obiective foarte clare. Un obiectiv final, ok, câștigarea alegerilor, dar și obiective de parcurs, cantitative, cum ar fi la câți oameni să ajungem, ce trebuie să facem în acest timp, care este strategia etc. A fost vorba însă și de organizare, atât cât se poate într-o echipă de voluntari, pentru că am pornit la drum cu o echipă de trei-patru persoane care am crezut în acest proiect, iar pe parcurs s-au adunat zeci și zeci de ploieșteni care au început să creadă în perspectivele de câștig.

Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului

Apoi, adaugă proaspătul primar al Ploieștiului, a fost vorba despre multă răbdare, pentru că pe parcursul unei perioade lungi de doi ani și jumătate apar factori precum oboseala, dar și mici conflicte între membrii echipei, astfel că tot timpul trebuie avut în vedere obiectivul pe care echipa îl urmărește, dar și valorile care stau la baza muncii.

Cu alte cuvinte, adaugă Mihai Polițeanu, nu trebuie să abandonezi, adică trebuie să știi să treci peste eșecurile de parcurs.

Contribuții proprii ale echipei de voluntari

Pe de altă parte însă, spune proaspătul primar al Ploieștiului, lumea care ar vrea să replice așa ceva trebuie să știe că există și niște "mici" sacrificii, din moment ce este o investiție majoră de timp, de energie, ba chiar și o investiție financiară, în condițiile în care nu există nicio garanție că la finalul acestui drum lung, anevoios, greu, vei și câștiga.

Dar, explică politicianul, dacă simți că ai o misiune civică, o misiune politică, de reformă, de schimbare, atunci, crede el, un astfel de demers se poate realiza, adăugând faptul că la fel de important este și să te simți bine făcând ceea ce faci.

Au fost cheltuieli destul de mari, mă refer la bugetul propriu, la salariile pe care le câștigă oamenii, pentru că am contribuit cu toții, de la 100 de lei până la 4000 de lei, cam astea au fost contribuțiile, iar cu cât a trecut timpul sarcina financiară a fost din ce în ce mai mare. Pot să spun, de exemplu, că am ajuns să dau din buzunarul propriu și 1000 de euro pe lună, bani pe care îi investeam în ceva în care nu aveam nicio garanție. Totul e să crezi în ceea ce faci.

Pe de altă parte, primarul Ploieștiului admite că structura Consiliului Local este foarte pestriță la acest moment, fiind vorba despre o componență în care sunt șase partide ale căror diferențe procentuale sunt foarte mici între primul și respectiv penultimul, practic de unul, maximum doi consilieri locali.

Mihai Polițeanu concluzionează explicând că esența actualei situații este că PSD și PNL nu au primit 50%+1 din numărul de voturi al ploieștenilor, ceea ce reprezintă un semnal foarte clar.

USR, un capitol închis

Primarul Ploieștiului s-a referit de asemenea și la scorul obținut de USR la alegeri, explicând faptul că este îngrijorător că un partid nou, în care oamenii și-au pus multe speranțe, a căzut la 8% la votul politic la alegerile europarlamentare.

De asemenea, Mihai Polițeanu a adăugat faptul că, pentru el, USR-ul este un capitol închis.

La nivel individual părea că nimeni nu crede (în proiectul său de a candida la primăria Ploieștiului, n.r.) de-a lungul timpului pentru că oamenii s-au săturat după 34 de ani și, din păcate, Ploieștiul nu este doar orașul lui Caragiale, ci și al lui Mircea Cosma, Vlad Cosma, Sebastian Ghiță, Iulian Dumitrescu și al Robertei Anastase.

Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului

Ori, tocmai în acest context, adaugă primarul Ploieștiului, ce au făcut acum locuitorii orașului la alegerile locale este absolut fabulos și ține de domeniul miracolului.

Politicianul încheie prin a spune că atunci când el și echipa sa au plecat pe acest drum și-au dat seama că, dacă vor reuși, performanța lor va avea reverberații la nivel național, fiind foarte greu de crezut că se va mai putea repeta în alt loc, cu atât mai puțin într-un loc atât de "baronizat".

Sursa foto: Facebook / MIhai Politeanu