Conform datelor centralizate din 166 de secţii de votare (până la ora 12,00), postate pe site-ul prezenta.roaep.ro, Rareş Hopincă a obţinut 43,78% din voturi (42.838 voturi).

Principalul său contracandidat - Radu Nicolae-Mihaiu (candidatul Alianţei Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei) - a obţinut 42,01% din voturi (41.110 voturi).

Pe locul al treilea în acest sector s-a clasat candidatul SOS România - Iolanda Luminiţa Bughiu, care a obţinut 8,24% din voturi (8.060 voturi).

Situaţia în Sectorul 2, după încărcarea voturilor din 166 de secţii, se prezintă astfel:

  • Rareş Hopincă (candidatul PSD - PNL) - 43,78% (42.838 de voturi)
  • Radu Nicolae-Mihaiu (Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei) - 42,01% (41.110 de voturi)
  • Iolanda Luminiţa Bughiu (SOS România) - 8,24% (8.060 de voturi)
  • Andrei Gabriel Golgoţiu (REPER) - 5,98% (5.849 de voturi)

Cum arată rezultatele parțiale pentru Consiliul Local al Sectorului 2

Alianţa Electorală PSD - PNL a obţinut 38,46% din voturi (37.693) la Consiliul Local al Sectorului 2, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei cu 33,69 de procente (33.018 de voturi) şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cu 9,53% (9.337 voturi).

Conform datelor centralizate din 166 de secţii de votare s-au obţinut următoarele rezultate:

  • Alianţa Electorală PSD - PNL - 38,46% (37.693 voturi)
  • Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei - 33,69% (33.018 de voturi)
  • Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - 9,53% (9.337 voturi)
  • Partidul Reînnoim Proiectul Europa (REPER) - 6,96 % (6.825 de voturi)
  • Partidul SOS România nu a întrunit procentul de 5%, obţinând 4,72%
  • Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) - 4,58%.

Partidele România Socialistă şi Partidul Patrioţilor au obţinut câte un procent, potrivit aceloraşi rezultate.

Sursa foto: Shutterstock