Lansat în 2023, Play for Democracy și-a propus să atragă 16 tineri pasionați de jocuri video cu vârste între 18 și 25 de ani care, timp de aproape 7 luni, au dezvoltat două jocuri video pentru telefoanele mobile, cu scopul de a încuraja tânăra generație să devină activă, atât prin vot, cât și prin alte instrumente de implicare civică.

Tinerii devin cetățeni activi

Cei 16 tineri selectați în urma înscrierilor au avut ocazia să participe la o tabără de șapte zile, în luna septembrie, unde au explorat concepte democratice, pe baza cărora au dezvoltat cele două jocuri video.

Cu ajutorul unor profesioniști din industria de game development din România, tinerii au descoperit competențele necesare pentru a dezvolta jocuri video pentru telefoanele mobile.

“Știind câtă muncă a fost depusă din partea tuturor celor implicați, avem încredere că aceste jocuri și experiența celor din Play for Democracy vor inspira cât mai mulți tineri din România să devină cetățeni activi. În acest sens, în iunie și iulie urmează perioada de diseminare a jocurilor si intenționăm să ajungem la tinerii din mai multe orașe din România: Botoșani, Suceava, Iași, Bistrița-Năsăud, Brașov, Făgăraș, Slobozia si București.”, a precizat Andra Beldean, cofondator Asociația Arden.

Ce este jocul "Demostate"

Spre exemplu, echipa Cyber Rebels a dezvoltat jocul Demostate, un joc de strategie, inspirat din titluri precum Rebel Inc., Save the Earth Inc. și Triviador, în care jucătorii sunt provocați să implementeze diverse proiecte și să ia decizii bazate pe trei valori democratice fundamentale: Libertate, Egalitate și Justiție, fiind necesar să răspundă corect și la întrebări de tip quiz.

Scopul este ca aceștia să restaureze democrația într-un stat fictiv și să câștige alegerile împotriva lui Felix, antagonistul jocului.

“Chiar dacă au fost cantități destul de mari de informație, n-am simțit în niciun moment oboseala pentru că “vibe-ul” pe care îl oferea lumea din proiect și implicarea mentorilor pe partea de game development mă făceau să am dorința tot mai mare de a mă implica. Pe partea de educație civică, având deja anumite informații de bază, am simțit că ce a venit în plus mi-a sporit dorința de a descoperi modalități pentru a participa activ în societatea noastră.”, a declarat Răzvan Renghea, membru al echipei care a dezvoltat jocul Demostate.

Echipa din spatele jocului Vote It se numește Ballad Box și este alcătuită din Andrei Trifu, Bogdan Gherasim, Ami Rusu, Cosmin Alexandru, Mihnea Dorobăț și Teodor Luțoiu.

Cum funcționează "Vote it"

Vote It este un RPG pentru dispozitive mobile, scopul jocului fiind să creeze un univers interactiv care să permită jucătorilor să exploreze democrația într-un mod relaxant și accesibil.

Astfel, de la simplu cetățean, jucătorii vor urca în ierarhia politică până la poziția de președinte, având ocazia să descopere și să înțeleagă fiecare etapă a parcursului politic.

De asemenea, fiecare acțiune întreprinsă va influența experiența de joc, oferind șansa de a susține sau de a evita corupția.

Consecințele acțiunilor fiecărui jucător sunt ilustrate prin barele de corupție, starea democrației și nivelul de încredere. Prin urmare, în funcție de deciziile luate, jucătorii vor experimenta unul dintre cele trei posibile sfârșituri, care va reflecta personalitatea lor din joc.

“Mă aștept ca jocul să-și atingă scopul atât ca joc, cât și ca unealtă educațională, făcând utilizatorii să aprecieze mecanismele, dar și să-i determine să se implice civic și să voteze.”, a declarat Andrei Trifu, programatorul jocului Vote It.

Cel două jocuri sunt disponibile gratuit pe Google Play și AppStore.

Sursa foto: Shutterstock / Vadim Kasyanov