theCoRD (the Coaching Results Driven AI) a lansat pentru angajatori o soluție care își propune să schimbe modul în care echipele distribuite (adică cele care lucrează fie remote, fie hibrid) colaborează în timpul ședințelor online. Practic, compania identifică, prin intermediul unui algoritm de învățare automată, tiparele conversaționale (pattern-uri) ale angajaților din timpul întâlnirilor online de la job și oferă ulterior recomandări personalizate de coaching ce ajută angajații să fie mai productivi și să aibă întâlniri mai scurte și mai eficiente.

„TheCoRD se folosește fix de ședințele de echipă pentru a identifica tiparele respective pentru că este inspirat din sportul de echipă, de fapt. Ședința este echivalentul terenului de fotbal sau de handbal. Și în acel timp și spațiu vezi cum oamenii pasează mingea de la unii la alții. Ce analizăm noi este doar procesul prin care acea întâlnire este organizată, nu conținutul. Analizăm cum se face alinierea la început, dacă se face, dacă se setează obiective și când se setează obiective, când se cer mai multe informații, cum se oferă și când se iau decizii”, a declarat Ruxandra Cord pentru wall-street.ro.

Soluția generează și o evaluarea a competențelor manageriale, despre care antreprenoarea spune că lipsesc deseori sau nu sunt consolidate, ca urmare a faptului că 74% din manageri nu primesc training în momentul în care trec de la poziția de expert din domeniul lor la una de conducere. Mai mult, 60% dintre angajați se așteaptă să primească îndrumare din partea managerilor despre cum să colaboreze, însă aceștia din urmă nu sunt suficient de bine pregătiți.

Dacă analizezi mai multe întâlniri, ale mai multor echipe, vei vedea că același tipar se repetă și la nivel mai mare în organizație. Modul în care gestionezi o ședință online dictează modul în care managerii conduc organizațiile.

Ruxandra Cord, CEO și cofondator theCoRD

Ruxandra Cord, CEO și cofondator theCoRD

theCoRD.ai a fost dezvoltată pe măsură ce munca remote a căpătat din ce în ce mai multă tracțiune, dar și pe măsură ce angajatorii au întâmpinat tot mai multe dificultăți în a-și reține angajații și în a-i ajuta să se dezvolte în continuare la nivel profesional, chiar și de la distanță. Instrumentele de automatizare și de digitalizare au devenit tot mai populare pe măsură ce managerii de resurse umane și cei de departamente au nevoie să lase în urmă sarcinile repetitive și să petreacă mai mult timp cu angajații.

Pe măsură ce tehnologia va prelua tot mai mult din munca repetitivă a oamenilor de HR, munca acestora se va putea concentra mai mult asupra investițiilor în employer branding, cultură organizațională, dar și în instrumente care să gestioneze managementul schimbării.

„Cred că apetența pentru a testa soluții AI și pentru a implementa cred că este de una destul de mare. Avem o țară în care sunt foarte mulți software developeri, avem o literație pe partea de de IT& C foarte ridicată, suntem foarte curioși. Deci, cu siguranță oamenii vor încerca întotdeauna niște soluții să-și ușureze munca, să scape de sarcinile repetitive. Acest lucru nu face altceva decât să le dea mai mult timp oamenilor, în special managerilor, să-și ghideze angajații, pentru că acesta este scopul ultim al unui manager. El este ca un dirijor de orchestră și cu cât avem mai multe soluții de AI, cu atât impactul și rolul său va fi mult mai mare (...) Însă, înainte să ne aruncăm cu capul și să aducem o grămadă de de soluții AI în companie, e important să ne asigurăm că oamenii știu să le folosească și să le să le dăm o direcție”, a mai precizat Ruxandra Cord.

Care sunt cele mai comune tipare și cum intervine AI-ul

Soluția AI de team coaching lansată de theCoRD se concentrează pe analiza dinamicii care se formează între participanții unei ședințe online, observând modul în care aceștia comunică și colaborează. În timpul unei ședințe online se analizează indicatori precum nivelul de implicare și de interacțiune al participanților, nivelul de facilitare a întâlnirilor, timpul de discuție al fiecărui participant, dinamica discuțiilor și a polarităților, subiectele dezbătute în raport cu cele planificate, rolurile membrilor echipei în gestionarea întâlnirilor online.

Printre clienții theCoRD se numără companii din Marea Britanie, SUA, Germania, dar și Indonezia, din domenii IT&C și MarCom (Marketing & Communication), acestea fiind industriile care au recrutat cei mai mulți angajați remote în 2023.

„Una dintre companiile cu care lucrăm, o companie de MarCom din Marea Britanie, cu angajați din întreaga lume, avea o problemă de engagement (n.red. implicare) și de proactivitate. Erau angajați din India și nu erau foarte proactivi pentru că erau mulți introverți. Dar, cumva, s-a deschis echipa să vorbească despre elefantul din cameră. Cei din vest ocupau foarte mult timp în întâlniri și cei din est nu aveau loc să-și exprime părerea. Noi am analizat apoi cum se invită lumea sau cum nu se invită lumea să participe în acea întâlnire, pentru că nu analizăm doar cât timp vorbesc, ci și cum vorbesc sau dacă se invită unii pe alții să participe (...) Ulterior a crescut partea de engagement foarte mult, le-a scăzut durata întâlnirilor cu până la 30% și au început să-și măsoare productivitatea în numărul de decizii luate pe ședință”.

TheCord.Ai țintește extinderea către 10 noi piețe până la final de 2024

Până în prezent, procesul de dezvoltare a soluției AI, de tip NLP (Natural Language Processing), a presupus antrenarea modelelor de AI și ML pe baza a peste 3.000 de ședințe online de echipă. theCoRD se adresează acum companiilor care au între 50 și 250 de angajați, însă ca pas următor, în dezvoltarea afacerii, Ruxandra spune că soluția creată se va adresa și organizațiilor de dimensiuni mai mari.

Planurile noastre până la finalul anului sunt să ajungem în 10 țări, să dezvoltăm soluția și pentru alte limbi decât engleza. Începem cu spaniola pentru că foarte multe companii au echipe distribuite în America Latină și acolo este o piață în care avem o cerere foarte mare. Și vrem să atragem, desigur, și o rundă de finanțare spre finalul anului.

Ruxandra Cord, CEO și cofondator theCoRD

Investiția inițială în dezvoltarea soluției theCoRD.ai a fost de aproape 300.000 de euro, 121.000 de euro fiind sub forma unui grant de la Innovation Norway, cel mai important instrument al Guvernului norvegian pentru inovarea și dezvoltarea afacerilor și industriei norvegiene. Grantul a fost obținut în programul EEA Grants Norway 2014-2021, în cadrul SME Growth Programme România.

theCoRD este un start-up românesc care a avut inițial mai multe „pălării”, până să ajungă să devină o soluție de team AI. Afacerea a început în 2019, ca o aplicație de coaching instant, pentru care ulterior s-a analizat posibilitatea tranziției către una de individual coaching.

„Am refăcut și am omorât prima idee, am făcut prima pivotare, ne-am dus către individual coching. Am fost provocați în momentul respectiv de Innovation Norway să venim cu o parte de inovație. Și ne propuneam atunci să învățăm un AI cum să pună întrebări între ședințele de coaching, pentru că, din experiența personală, există o fisură acolo, e prezentă procrastinare. Și atunci am zis cum ar fi dacă aș avea un bot, un AI care să pună întrebări între ședințe, cât să țină clientul la curent cu actualizările și să îl țină în priză. Însă a fost bine că n-am apucat să dezvoltăm produsul ăsta, pentru că apoi a venit ChatGPT care poate să facă lucrul acesta foarte bine”, povestește antreprenoarea.

În vara anului 2023 s-a concretizat ceea ce astăzi vedem ca fiind theCoRD, după ce a fost lansată, practic, soluția de AI de team coaching, destinată companiilor care lucrează remote sau hibrid. Ruxandra Cord este de părere că echipa e inima organizației, dacă o echipă nu funcționează, nu funcționează nici organizația.

Sursa foto: Pexels