Pablo Vazquez:
Tereza Valcan:
Csaba Szilagyi:
Radu Ionescu:
Marius Ghenea: “Am facut scufundari in multe dintre marile si oceanele lumii
Ioan Farcas:
Petra Votisky:
6 / 7

Ioan Farcas: "In diving, la fel ca in viata, se simte nevoia de planificare"

Ioan Farcas, director dezvoltare produse Lindab Romania, a inceput sa practice scuba diving in 2006, cand un prieten i-a lansat o propunere pe care nu o putea refuza: participarea la o excursie in Egipt pentru scufundari la Marea Rosie. Desi incercase echipamentele de scuba inca din 2005, la 2 Mai, Marea Neagra nu l-a impresionat.

“Daca atat timp cat gasesc zapada imi place sa schiez, vara, in timp ce majoritatea oamenilor merg la mare sa se bronzeze si sa faca baie, mie imi sta gandul la un singur lucru: cum sa fac sa intru cat mai repede sub apa, adica la scuba diving”, declara Ioan Farcas.

Nu are un plan anume, un numar minim de excursii pe care sa le organizeze sau destinatii pe care sa le bifeze. Orice ocazie o considera binevenita, mai ales ca in jurul acestui sport s-a dezvoltat o intreaga industrie si exista astazi centre de scufundari in toata lumea.

Marea Rosie a ramas pana in prezent destinatia sa preferata pentru a practica acest sport.

“Exista desigur si un wish list, iar in capul tabelului scrie Sudan. Suna periculos, nu? Din pacate, Sudan nu este o destinatie sigura, insa tocmai acest lucru il face irezistibil. Foarte putini turisti ajung sa viziteze recifele din zona de coasta, industria de pescuit locala este slab dezvoltata si toate astea puse cap la cap inseamna recife virgine, fauna bogata si diversificata”, marturiseste Ioan Farcas.

In Sudan isi doreste sa ajunga intr-un loc special: Sha'ab Rumi - locul in care Cousteau, in urma cu peste 40 de ani, facea primele experimente de supravietuire in conditii de scufundare prelungita.

Ioan Farcas considera ca investitia minima este un curs de Open Water Scuba Diver, care costa in jur de 250-300 de euro. In timp lucrurile pot evolua, iar cei pasionati pot obtine certificari de avansati, ajungandu-se chiar la dreptul de a profesa si de a instrui alti amatori de scuba diving. La aceasta suma se adauga echipamentele, pentru care investitia minima incepe de la 700-800 euro pentru un echipament complet, insa, in functie de pretentii si disponibilitati, acelasi echipament poate ajunge pana la cateva mii de euro.

Ultima excursie in care Ioan Farcas a putut sa-si puna in practica pasiunea a fost in urma cu doar cateva zile pe un vas de scufundari in zona St John's, undeva la granita Egiptului cu Sudanul.

“Am avut ocazia sa revad locuri minunate, sa explorez canioanele si grotele scufundate de la Cloudy si Dangross Reef, insa punctul culminant al excursiei a fost intalnirea cu rechinii la Habili Ali”, isi aminteste Ioan Farcas.

Totodata, isi aminteste ca unul dintre instructorii din aceasta excursie le spunea "diving is serious fun". La fel ca in viata de zi cu zi se simte nevoia de planificare serioasa, respectarea unor reguli si proceduri specifice, cunoasterea si respectarea legilor fizicii si actiunea presiunii asupra organismului la adancimi mari, dar daca iti insusesti aceste cunostinte si urmaresti recomandarile ghizilor locali, totul se transforma intr-o distractie pe cinste.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri