Efectele crizei, din T4
Cum afecteaza criza domeniul IT?
Anul 2009, dedicat companiilor medii si mari din manufacturing
2 / 3

Cum afecteaza criza domeniul IT?

Potrivit sefului companiei, criza este o oportunitate pentru cei puternici, cu un business bine organizat, sanatos, pentru cei care au resurse de bani lichizi. In schimb, cei care si-au construit business-urile pe alte criterii in afara de profitabilitate si eficienta, vor avea probleme.

“Sunt multe business-uri in Romania (si in segmentul IT) care s-au bazat pana acum pe bunavointa unor clienti de stat sau privati. Vor fi avantajati in aceasta perioada de criza cei care vin cu lucruri noi, prin care vor sa se diversifice”, crede directorul Software Development & Consulting.

Cum afecteaza criza domeniul IT? “O influenteaza in multe privinte, atat pozitiv, cat si negativ. Pozitiv, din punct de vedere al angajatorului – daca acum sase sau noua luni era aproape imposibil sa angajezi pe cineva, pentru ca oamenii de valoare cereau niste salarii absolut ametitoare, comparabile cu cele din Vest, acum, situatia s-a schimbat, exista mai multi oameni calificati pe piata muncii, iar pretentiile acestora sunt mult mai realiste”.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este acela ca evenimentele economice nefavorabile au determinat companiile romanesti sa gandeasca in termenii eficientei si ai competivitatii cu care opereaza pe piata, dar si sa fie mult mai prudente in privinta investitiilor.

In acest sens, multe din discutiile pe care SDC le-a initiat anul trecut cu diverse intreprinderi private din tara au inceput sa fie atent analizate in prezent. “Oamenii se gandesc de cateva ori inainte de a cheltui bani, iar ritmul in care se vor face investitii va fi mai redus”.

In domeniul de productie efectiva, lucrurile sunt mai sensibile, iar criza economica se simte cel mai bine. De aceea, respectivele companii sunt mult mai dornice sa-si reduca anumite costuri si sa-si creasca eficienta si productivitatea, drept pentru care au inceput sa apeleze la serviciile SDC.

Insa zona cea mai interesanta, cu potential mare de dezvoltare este sectorul public: “Aici este enorm de facut. Criza economica obliga, practic, companiile sa-si reduca bugetele de cheltuieli, insa, pe de alta parte, exista bani proveniti din fonduri europene care ar putea sa ajute foarte mult. Daca cei din sectorul public izbutesc sa se organizeze mai bine, iar fondurile structurale vor reusi sa intre in economia romaneasca, atunci probabil ca IT-ul si multe alte sectoare nu vor mai simti atat de acut criza”.

In opinia lui Popescu, daca administratia publica nu va ajuta acest domeniu, criza o sa afecteze in mod negativ sectorul IT, iar acesta este posibil sa nu mai inregistreze cresteri in acest an.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri