Microsoft: Piata NU a crescut semnificativ in ultimii doi ani
SAP Romania: Prudenta, specificitate si tatonare
Teamnet: Cloud, international si mobile
Senior Software: Stagnare si expectativa
Bitsolutions: In 2015, piata CRM/ERP la pret mic va creste
Zitec: Crestere, cloud-computing si mobilitate
Stefanini Romania: Continuitate, investitii si consolidare
5 / 7

Bitsolutions: In 2015, piata CRM/ERP la pret mic va creste

Sectorul solutiilor software in Romania, in anul 2014, a fost in crestere pentru firmele mici si medii, considera Florin Scarlat, manager al Bitsolutions. “Incepand cu anul 2013 companiile au realizat cat de important e sa ai un CRM si astfel multe firme au inceput sa caute solutii CRM si ERP. In principal se cauta solutiile CRM de tipul Saas, in care utilizatorul plateste o suma de bani lunara, iar in cazul in care nu mai doreste sa foloseasca programul nu mai plateste. Totul de face online pe baza de card de credit, fara vreun contract. Bit Solutions a implementat solutii de CRM, cu o crestere de 15% fata de 2013, in companiile cu care are un contract de prestari servicii”, spune el.

El crede ca principala diferenta in evolutia acestui sector, in Romania fata de America si UE, este increderea companiilor ca datele sunt in siguranta. Companiile mici nu isi permit sa achizitioneze un soft de CRM pe care sa il implementeze local din cauza costurilor si astfel se orienteaza catre solutiile Saas. Cum aceste solutii pot fi gazduite oriunde in cloud apare vesnic intrebarea “Datele noastre sunt in siguranta?”. “Noi linistim clientii spunandu-le ca le gazduim solutia intr-un cloud privat si eventual ii ducem sa vada datacenter-ul. Un alt factor este complexitatea solutiilor care sunt disponibile SaaS. In general, aceste solutii au fost gandite pentru companii mari si nu sunt adaptate la mediul romanesc. Antreprenorii din Romania au nevoie, la inceput, de o solutie simpla cu care sa pastreze legatura cu clientii”.

In 2014, lipsa investitiilor din sectorul public si privat a dus la o crestere moderata a pietei de servicii. De asemenea solutiile CRM, de tip SaaS, existente pe piata erau destul de complicate pentru utilizatori. In a doua jumatate a anului, managerul Bitsolutions a remarcat ca fiecare producator de solutii CRM online a venit cu o serie de modificari in interesul utilizatorului pentru a ii usura munca si astfel inceputul de an ne prinde cu solutii perfect adaptate nevoilor de business.
“Cred ca in anul 2015 piata solutiilor CRM/ERP la un pret foarte mic va creste. Daca in 2010 un CRM/ ERP era privit de catre companiile mici ca un “Nice to have” in 2015 a devenit un “must have”. Estimez ca piata de servicii soft in Romania, in anul 2015, se va situa undeva intre 850-900 de milioane, fata de 750-800 de milioane in 2014. O pondere importanta va fi si din sectorul public unde cred ca se vor face o serie de optimizari pentru cresterea eficientei.

O alta tendinta in 2015 este de a adapta solutiile soft pentru orice fel de terminal mobil, avand in vedere ca aceasta piata este in continua crestere. O a doua tendinta este de a aborda piata companiilor mici, a antreprenorilor la inceput de drum care vor o solutie foarte simplu de utilizat si costuri cat mai scazute, care sa poata fi accesata de oriunde. O alta tendinta, dupa parerea lui Florin Scarlat, este de a creste increderea utilizatorilor in aceste solutii SaaS prin oferirea unor facilitati in cazul achizitionarii acestor solutii.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri