Bugatti Chiron Super Sport - 2,4 secunde
Ultima RS - 2,3 secunde
Pininfarina Battista - 2,0 secunde
Rimac Nevera - 1,85 secunde
Aspark Owl - 1,7 secunde
Mențiune specială: Tesla Model S Plaid, McMurtry Spéirling și ceilalți viteziști
6 / 6

Mențiune specială: Tesla Model S Plaid, McMurtry Spéirling și ceilalți viteziști

Discuțiile despre timpii de accelerație de la 0 la 100 km/h sau de la 0 la 60 mph (0-97 km/h) sunt interminabile. Pe de-o parte, nu toți constructorii se raportează la același lucru. Unii aruncă cu secundele pentru sprintul de la 0 la 100 km/h, iar alții (majoritatea) se concentrează pe sprintul de la 0 la 97 km/h. Deși nu pare, acei trei kilometri fac diferența. De pildă, în cazul lui Rimac Nevera, diferența între 0-97 km/h și 0-100 km/h este de 0,12 secunde, iar asta se simte când discutăm de clubul mașinilor care accelerează amețitor de tare.


Mai contează, apoi, cum s-au realizat măsurătorile. Unii producători de EV-uri (ca Tesla sau Lucid) realizează măsurătorile cu start lansat, ceea ce înseamnă că nu se pornește cronomentrul decât în momentul în care mașina se mișcă deja. De exemplu, Tesla a spus că Model S Plaid realizează 0-97 km/h în 2 secunde, dar cronometrul a fost pornit după ce mașina se pusese în mișcare (tehnica de măsurare „one-foot”). MotorTrend relata, în iunie 2021, că Model S Plaid a ajuns la 97 km/h în 1,98 secunde, dar asta în niște condiții specifice: cu start lansat și, în plus, pe un asfalt ultra-aderent de pe o pistă de drag racing.


O lună mai târziu, în iulie 2021, Car & Driver scria că Ferrari SF90 Stradale prinde 60 mph cu start de pe loc în doar două secunde, cu 0,1 secunde mai repede ca Porsche 918 Spyder. Inginerii de la Maranello, însă, dădeau publicității un timp de 2,5 secunde pentru SF90, în timp ce rivalii din Stuttgart aveau același timp listat pentru 918. Trebuie spus, însă, că Porsche-le a fost cronometrat cu acel start lansat de 30 cm. Tot Car & Driver reușea 2,1 secunde de la 0 la 97 km/h și cu Porsche 911 (992) Turbo S. Rivalul lui Turbo S, Huracan performante, este cu o zecime mai lent în lumea reală, dar cu 0,5 zecimi mai lent pe hârtie.


În fine, nu putem ignora „creatura” care a zdrobit recordul de pe traseul de hillclimb de la Goodwood în timpul ediției din acest an a Festival of Speed. Denumit McMurtry Spéirling, modelul de doar 3,2 metri și 1.000 kilograme a zburat pe asfalt grație ventilatoarelor care, efectiv, au lipit mașina de drum, într-o manieră similară cu a inovatorului Brabham BT46B „Fan Car” din 1978. Problema? Varianta pilotată de ex-pilotul de F1 Max Chilton nu e road-legal, dar un model stradal foarte similar va fi gata curând și promite performanțe similare, inclusiv o accelerație 0-60 mph în. Dar pentru asta trebuie să mai așteptăm, iar prețul va fi de 1,22 milioane de dolari. Ca și celelalte supercar-uri de la vârful listei, și McMurtry este electric.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri