Inainte sa implinesc 18 ani, abia asteptam sa pot sa votez. Mi se parea fascinant sa imi pot exercita acest drept democratic, sa intru in cabina, sa pun stampila acolo unde credeam eu ca trebuie. Si sa plec cu gandul ca votul meu poate schimba ceva. Nu mi-a trebuit mult timp sa nu mai fiu atat de fascinata. Iar acum, dupa alegerile locale, ma intreb daca voi mai merge vreodata la vot. Pentru ca votul meu chiar nu conteaza. Absolut deloc.
In Romania, nu castiga cine trebuie, cine primeste increderea electoratului. Invinge cine investeste cel mai mult in campania electorala. Si nu ma refer la bannere, clipuri sau pliante electorale, ci la banii investiti in cumpararea votului.
Am auzit in ultimele zile, de la persoane de foarte mare incredere, cum au fost castigate alegerile in multe localitati.
Cum votul a costat intre 50 si 300 de lei, in functie de publicul targetat, de zona si de disperarea de a castiga. Si de ziua in care se dadeau banii: pretul maxim a fost atins, evident, in ziua alegerilor. Cum s-au constatat cazuri flagrante de mita electorala si politia a constatat...lipsa de probe. Cum candidati pentru consiliul local sau primar acordau “imprumuturi” concetatenilor. Cu chitanta, dar pe care nu se mentiona ca in cazul unui castig, banii nu vor mai fi rambursati.
Cum angajatii erau amenintati cu pierderea locului de munca, daca nu votau cu anumite persoane sau partide. Cum verificau? Simplu, daca x nu castiga, era clara tradarea si, evident, concedierea.
Daca la alegerile trecute se vorbeau de alegatorii din mediul rural, cumparati cu o galeata si un kilogram de faina, criza si saracia a crescut si standardele. Banii fac diferenta.
Cazurile pe care le-am expus mai sus provin exclusiv din mediul rural. Acolo unde este legea junglei, unde primeaza doar orgoliul de a fi primar. Fara sa conteze ca a conduce o comunitate nu este egal cu a conduce un tractor. Fara sa se constientizeze responsabilitatea catorva mii de suflete, pentru care primarul este si politist, si popa, si medic, si moasa comunala si firma de pompe funebre. Fara sa conteze ca ai nevoie de intelepciune, rabdare si cunostinte. Si ca daca te gandesti sa furi, s-ar putea sa fie nevoie sa furi cu cap. Si pentru asta ai nevoie si de o echipa care sa indeplineasca aceleasi conditii, nicidecum de toate neamurile, finii, nasi, amantii si nepotii adunati la primarie.
La tara, politica inseamna bani. Pentru candidat si pentru electorat in egala masura. Candidatul investeste pentru victorie (deseori nu isi da seama ca salariul de maxim 2.000 lei/lunar x 48 de luni de mandat s-ar putea sa nu dea investitia), iar alegatorul are ceva concret in mana. Palpabil, de folos, poate chiar banii din care traieste o luna intreaga. Restul, cei care nu urmeaza aceste principii, nici macar nu fac sens in peisaj.
Nu stiu ce s-a intamplat in marile orase si nu imi voi da cu parerea daca a fost sau nu la fel. Dar pentru mine, spiritul civic a murit.
A inceput sa moara de cativa ani incoace, de cand fiecare interactiune cu institutiile statului a implicat multi nervi, timp si chiar bani pierduti. De la doamnele de la ANAF sau de la evidenta populatiei, pana la Fondul de Garantare, care mi-a intarziat cu o luna si nejustificat momentul la care orice tanar viseaza si pentru care numai el stie cum se chinuie: achizitia unei locuinte.
La alegerile din weekend a murit definitiv.
Am fost la vot si candidatii pe care eu am pus stampila chiar au castigat. Nu despre asta e vorba. Nu este vorba nici despre cine castiga sau cine pierde, pentru ca asa e in viata. Este vorba despre cum si de ce se castiga in Romania. Despre cum se platesc bani grei pentru o stampila pusa unde trebuie. Si ceva imi spune ca acei bani nu sunt castigati cinstit. Daca ai fi muncit din greu pentru cateva zeci de mii de lei, nu cred ca i-ai fi aruncat asa. Despre faptul ca intelegem tot mai prost democratia si despre cum tara asta pare ca nu se mai poate intoarce de pe drumul prost pe care a pornit.
Muncesc in fiecare zi, o foarte buna parte din salariu se duce catre stat. Si ce primesc in schimb? Un sistem medical care nu functioneaza fara spagi si atentii, un aparat de stat greoi si bolnav, o pensie pe care s-ar putea sa nu o apuc. Si mult dezgust.
Ne miram ca tinerii nu mai stiu cum sa plece mai repede din tara? Ca satele sunt imbatranite, ca toti visam la o alta lume? Stiu oameni care au renuntat la o viata decenta in Romania, la salarii peste medie, pentru a o lua de la 0 in alta tara, pentru a incepe de la munca de jos (care nu, nu este o rusine pentru nimeni). De ce? Pentru ca au fost nedreptatiti si furati intr-un sistem care promoveaza pile, non valori si spagi. Pentru ca au muncit din greu, si-au supus familia la stres si amenintari si au fost rasplatiti cu dezinteres si bataie de joc.
Da, stiu, in Romania toata lumea se pricepe la politica si la fotbal. Si la aruncat cu noroi. Dar in ultima vreme, am invatat un lucru: in politica si in viata, ca in fotbal, nu conteaza cine joaca mai bine, mai cinstit, cine are mai multe ocazii sau plateste arbitrii. Conteaza doar scorul final.
In Romania, nu castiga cine trebuie, cine primeste increderea electoratului. Invinge cine investeste cel mai mult in campania electorala. Si nu ma refer la bannere, clipuri sau pliante electorale, ci la banii investiti in cumpararea votului.
Am auzit in ultimele zile, de la persoane de foarte mare incredere, cum au fost castigate alegerile in multe localitati.
Cum votul a costat intre 50 si 300 de lei, in functie de publicul targetat, de zona si de disperarea de a castiga. Si de ziua in care se dadeau banii: pretul maxim a fost atins, evident, in ziua alegerilor. Cum s-au constatat cazuri flagrante de mita electorala si politia a constatat...lipsa de probe. Cum candidati pentru consiliul local sau primar acordau “imprumuturi” concetatenilor. Cu chitanta, dar pe care nu se mentiona ca in cazul unui castig, banii nu vor mai fi rambursati.
Cum angajatii erau amenintati cu pierderea locului de munca, daca nu votau cu anumite persoane sau partide. Cum verificau? Simplu, daca x nu castiga, era clara tradarea si, evident, concedierea.
Daca la alegerile trecute se vorbeau de alegatorii din mediul rural, cumparati cu o galeata si un kilogram de faina, criza si saracia a crescut si standardele. Banii fac diferenta.
Cazurile pe care le-am expus mai sus provin exclusiv din mediul rural. Acolo unde este legea junglei, unde primeaza doar orgoliul de a fi primar. Fara sa conteze ca a conduce o comunitate nu este egal cu a conduce un tractor. Fara sa se constientizeze responsabilitatea catorva mii de suflete, pentru care primarul este si politist, si popa, si medic, si moasa comunala si firma de pompe funebre. Fara sa conteze ca ai nevoie de intelepciune, rabdare si cunostinte. Si ca daca te gandesti sa furi, s-ar putea sa fie nevoie sa furi cu cap. Si pentru asta ai nevoie si de o echipa care sa indeplineasca aceleasi conditii, nicidecum de toate neamurile, finii, nasi, amantii si nepotii adunati la primarie.
La tara, politica inseamna bani. Pentru candidat si pentru electorat in egala masura. Candidatul investeste pentru victorie (deseori nu isi da seama ca salariul de maxim 2.000 lei/lunar x 48 de luni de mandat s-ar putea sa nu dea investitia), iar alegatorul are ceva concret in mana. Palpabil, de folos, poate chiar banii din care traieste o luna intreaga. Restul, cei care nu urmeaza aceste principii, nici macar nu fac sens in peisaj.
Nu stiu ce s-a intamplat in marile orase si nu imi voi da cu parerea daca a fost sau nu la fel. Dar pentru mine, spiritul civic a murit.
A inceput sa moara de cativa ani incoace, de cand fiecare interactiune cu institutiile statului a implicat multi nervi, timp si chiar bani pierduti. De la doamnele de la ANAF sau de la evidenta populatiei, pana la Fondul de Garantare, care mi-a intarziat cu o luna si nejustificat momentul la care orice tanar viseaza si pentru care numai el stie cum se chinuie: achizitia unei locuinte.
La alegerile din weekend a murit definitiv.
Am fost la vot si candidatii pe care eu am pus stampila chiar au castigat. Nu despre asta e vorba. Nu este vorba nici despre cine castiga sau cine pierde, pentru ca asa e in viata. Este vorba despre cum si de ce se castiga in Romania. Despre cum se platesc bani grei pentru o stampila pusa unde trebuie. Si ceva imi spune ca acei bani nu sunt castigati cinstit. Daca ai fi muncit din greu pentru cateva zeci de mii de lei, nu cred ca i-ai fi aruncat asa. Despre faptul ca intelegem tot mai prost democratia si despre cum tara asta pare ca nu se mai poate intoarce de pe drumul prost pe care a pornit.
Muncesc in fiecare zi, o foarte buna parte din salariu se duce catre stat. Si ce primesc in schimb? Un sistem medical care nu functioneaza fara spagi si atentii, un aparat de stat greoi si bolnav, o pensie pe care s-ar putea sa nu o apuc. Si mult dezgust.
Ne miram ca tinerii nu mai stiu cum sa plece mai repede din tara? Ca satele sunt imbatranite, ca toti visam la o alta lume? Stiu oameni care au renuntat la o viata decenta in Romania, la salarii peste medie, pentru a o lua de la 0 in alta tara, pentru a incepe de la munca de jos (care nu, nu este o rusine pentru nimeni). De ce? Pentru ca au fost nedreptatiti si furati intr-un sistem care promoveaza pile, non valori si spagi. Pentru ca au muncit din greu, si-au supus familia la stres si amenintari si au fost rasplatiti cu dezinteres si bataie de joc.
Da, stiu, in Romania toata lumea se pricepe la politica si la fotbal. Si la aruncat cu noroi. Dar in ultima vreme, am invatat un lucru: in politica si in viata, ca in fotbal, nu conteaza cine joaca mai bine, mai cinstit, cine are mai multe ocazii sau plateste arbitrii. Conteaza doar scorul final.
