Lanțul tragediilor umane: planul roșu de intervenție pentru România

Nu am prins revoluția, dar euforia din jurul ei tresaltă și acum inimile multor români. Am învins comunismul, l-am împușcat pe Ceaușescu? Da, dar au rămas urmașii săi, iar speranța că ne vor salva americanii a murit și ea, odată cu Ceaușescu.

Anul 2020 nu a fost unul tocmai bun nici pentru România, nici pentru restul lumii, și asta în condițiile în care încă nu s-a încheiat. Ce va veni? Nu știm, dar oricum românii sunt învățați să traiască cu teama zilei de mâine. Pandemia nu s-a oprit la granițe, nu i s-a făcut milă coronavirusului de neputința României și a intrat în ”hora unirii”, pe care o dansăm de câțiva ani buni, indiferent de situație. Ce au făcut românii când au auzit de coronavirus? Unii și-au pus masca de protecție, iar ceilalți nu au crezut în existența lui și o fac în continuare. Nu cred, pentru că nu vor; nu cred, pentru că le e teamă de spitalele din România și nu cred, pentru că românii au o problemă mult mai mare decât coronavirusul, sărăcia.

Sărăcia zace în toată România, România însăși e conectată la aparate din cauza sărăciei. Nu prostia e cea care îi face pe români să fie indolenți, ci sărăcia, acea sărăcie care nu îi părăsește oricât de mult ar munci. Iar când coronavirusul a intrat în România, acesta nu a fost decât un motiv în plus prin care unii dintre noi vor deveni și mai săraci.

Cu 5 ani în urmă, ardea un club, astăzi, arde un spital. Și nu din cauza coronavirusului, ci din cauza sărăciei. Din cauza obiceiului românilor de a lega cu sârmă ceea ce nu funcționează. Și nu funcționează multe, iar sârme sunt peste tot. Mirosul greu de fum abundă în România, însă nu ajunge la nasul tuturor, al autorităților, cu atât mai puțin.

Sunt multe de făcut în România, însă sunt aceleași lucruri de ani buni încoace. România e ca o debara, cu multe vechituri. Și peste toate vechiturile, se adună alte vechituri, menite să aducă noutate. Și toate astea, legate bine prin contracte naționale și internaționale, între privați și public, între stat și oameni, români sau nu, dar sigur nu săraci.

România mai este și țara cozilor: coada pentru o pâine, coada pentru salarii la bănci, coada pentru un bilet de trimitere la medic, dar mai ales, coada pentru dreptate. Românii au înțeles că vor primi puțin indiferent de cât de mult ar lupta, așa că au învățat să se mulțumească cu acel puțin. Și nu numai să se mulțumească, ci să stea la coadă pentru el. Înjositor, nu? Acesta este motivul pentru care românii au plecat la muncă în străinătate, pentru că puținul câștigat dincolo de granițe e mult în România.

Cu puținul de peste mări și țări românii își pot trimite copiii la școală și își pot îngriji bătrânii. Este acel puțin care le aduce pâinea pe masă și în plus, o ciocolată. Asta, pentru că sunt mulți pentru care ciocolata și portocalele sunt la fel de greu de procurat ca în vremea comunismului.

România mai este și țara în care internetul are cea mai rapidă viteză din Europa, atât de rapidă, încât nu toți românii o pot prinde. Pandemia a obligat la digitalizare, a obligat, în primul rând, la un cuvânt pe care nu mulți îl pot pronunța. Și a mai obligat la ceva ce România trebuia să aibă încă de la scăparea din ghearele comunismului.

Pandemia a fost cea care a făcut public gunoiul ascuns sub preș. Pandemia a fost cea care a arătat cât de sărac e sistemul de educație din România și cum, în timp ce autoritățile se plimbă în mașini de lux, la unii dintre elevi nu ajung instrumentele online. În plus, mulți dintre părinți nici măcar nu au telefon. Și chiar în aceste curți sau case, în ciuda neajunsurilor zilnice, educația rămâne singura speranță pentru o viață mai bună.

Tot pandemia a arătat cât de bolnav este sistemul sanitar din România. Rugină, igrasie, gândaci și praf, mult praf astfel încât să nu se vadă ce e dedesubt. De-am putea să ne ascundem cu toții sub praf și să nu mai vedem lucrurile din jurul nostru...

România arde mocnit într-o sărăcie ce a cuprins-o de ani de zile, dar pe care cei de sus nu o simt și nu o văd, nu e a lor. Legatul cu sârmă are o singură rezolvare în politica din România, demisia și repunerea în funcție. România lui 2020 e la capătul puterilor, e o Românie ce respiră cu ajutorul unui aparat conectat la oxigen, uzat de prea multă utilizare și legat cu sârmă. E o Românie tristă, care, din neștiință, se bucură la Sâmbăta Morților; e o Românie dureroasă și însângerată, aflată pe un pat de spital ruginit, care scârțâie și când treci pe lângă el.

E acea Românie digitalizată, câștigată la șuierul unui glonț în ’89, e o Românie ironică, ce înoată în propriile glume și mai e și o Românie care nu știe ce va face mâine, pentru că nu a știut niciodată.

Sursa foto: Exploziv TV Neamt/Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor

Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Mai multe articole scrise de Cristina Marin »

Te-ar putea interesa și: