Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Forza Rossa a vandut toate unitatile Ferrari alocate Romaniei pentru 2008

Inmatricularile de vehicule comerciale noi au scazut cu 0,4% in Europa la sase luni

Inmatricularile de vehicule comerciale noi au scazut cu 0,4% in Europa la sase l...

Pininfarina coopereaza cu o companie din India pentru dezvoltarea de masini

Volkswagen planuieste lansarea unui coupe cu tractiune spate

Renault intentioneaza sa inchida temporar productia la fabrica din Douai, Franta

Porsche, crestere de 36% pentru autoutilitare VW in primul semestru

Romanii au cumparat mai multe masini exclusiviste in primul semestru

Volvo dezvolta un C30 R de 350 de cai putere

Topul celor mai vandute cinci marci de import, in primul semestru

Topul celor mai vandute cinci marci de import, in primul semestru

Romanii au cumparat mai multe masini exclusiviste in primul semestru

Romanii au cumparat mai multe masini exclusiviste in primul semestru

Porsche, crestere de 36% pentru autoutilitare VW in primul semestru

Porsche, crestere de 36% pentru autoutilitare VW in primul semestru

AutoItalia Group vrea sa vanda anul acesta 450 de unitati Fiat 500

Leonard Nica, Chevrolet: Vom deschide patru noi dealeri anul acesta

Piata autovehiculelor noi a avansat in primele 6 luni cu 3,7%

Toate masinile Mercedes vor fi supraalimentate din 2010

Toate masinile Mercedes vor fi supraalimentate din 2010

AutoItalia Group vrea sa vanda anul acesta 450 de unitati Fiat 500

AutoItalia Group vrea sa vanda anul acesta 450 de unitati Fiat 500

Leonard Nica, Chevrolet: Vom deschide patru noi dealeri anul acesta

Leonard Nica, Chevrolet: Vom deschide patru noi dealeri anul acesta

Weltauto a vandut 1.086 de autovehicule de ocazie in S1

Fiat 500 in Romania: 142 de unitati vandute si 150 in asteptare

Harley-Davidson, profit in scadere cu 23% in trimestrul al doilea

O noua fabrica de scaune auto Paulana in Croatia, anul viitor

Fiat lanseaza saptamana aceasta Fiat 500 in India

Tiriac a facut afaceri de 6,5 mil. euro din masini rulate in primul semestru

Fiat 500, inlocuitor pentru Ferrari

Fiat 500, inlocuitor pentru Ferrari

Cel mai rapid supercar din lume SSC Ultimate Aero devine electric

BMW va indeplini standardele EU6 in privinta emisiilor anul viitor

O noua fabrica de camioane Daimler va fi construita in sudul Indiei

Dacia, cea mai mare crestere din Europa de Vest la 6 luni de 37%

Topul celor mai poluante masini

Topul celor mai poluante masini

Romania, pe locul 11 in UE la inmatriculari de masini noi in primul semestru

Renault comercializeaza in Rusia modelul Sandero in semestrul doi din 2009

BMW lanseaza in toamna BMW X3 Facelift cu etichetare similara modelului X6

Mazda lanseaza un nou concept Kazamai la Salonul auto de la Moscova

Mercedes ar putea incheia anul cu pierderi

Vanzarile Volvo in Romania, plus 10% la sase luni

Vanzarile AAA Auto, declin de 34% in Romania

Vanzarile AAA Auto, declin de 34% in Romania

BMW lanseaza in toamna BMW X3 Facelift cu etichetare similara modelului X6

BMW lanseaza in toamna BMW X3 Facelift cu etichetare similara modelului X6

Mercedes ar putea incheia anul cu pierderi

Mercedes ar putea incheia anul cu pierderi

Mercedes a vandut in Romania masini sport de 7,6 mil. euro in sase luni

BMW Group Romania a lansat doua modele Mini John Cooper Works

Primul Opel electric va fi fabricat in SUA