Digi s-a extins recent puternic și în Spania, unde rămâne însă în spatele liderilor Telefonica (Movistar), Orange și Vodafone.
Spaniolii practică prețuri semnificativ mai mari decât Digi
Movistar practică prețuri foarte ridicate pentru serviciile de internet și telefonie mobilă, mai ales în comparație cu cele cu care sunt obișnuiți românii.
De exemplu, un abonament de internet Movistar prin fibră optică la viteză de 1Gb costă 35 de euro în Spania, de peste șase ori mai mult decât abonamentul echivalent vândut de Digi în România (40 lei / aproximativ 8 euro). De asemenea, un abonament mobil (5G) cu minute nelimitate la Movistar costă 38 de euro/lună, față de 5,08 euro/lună în cazul Digi România.
Cât ar putea plăti Telefonica pentru Digi
Cumpărarea Digi ar permite companiei spaniole să-și recâștige poziția de lider în ceea ce privește numărul de clienți pe piața internă, după fuziunea dintre Orange și MásMóvil, și, în același timp, să se extindă puternic internațional. Cu Digi, Telefónica ar trece de la a opera în trei țări (Spania, Germania și Regatul Unit) la a avea prezență directă pe până la șapte piețe europene.
Potrivit Mundoplus, care citează elEconomista, achiziția grupului Digi apare pe harta posibilelor operațiuni corporative pe care Telefónica le studiază în cadrul strategiei sale de creștere anorganică. Prețul estimat ar fi de aproximativ 3,8 miliarde de euro, incluzând 1,8 miliarde datorii și o primă de 20% din capitalizarea bursieră.
Cu sediul în Olanda și gestionată din România, Digi este controlată de omul de afaceri Zoltán Teszári prin intermediul societății RCS Management și operează, de asemenea, în Italia, Portugalia și Belgia.
Digi i-a speriat pe operatorii telecom din Spania. 9,6 mil. clienți noi și creștere anuală de 23%
Prin această operațiune, Telefónica nu numai că și-ar consolida poziția în Spania, unde Digi a devenit marele disruptor al sectorului cu 9,6 milioane de clienți și o creștere interanuală de 23%, dar ar adăuga și patru noi piețe europene cheie.
Per ansamblu, grupul ar ajunge să fie prezent direct în șapte țări de pe continent, consolidându-și aspirația de a deveni un operator paneuropean de referință. Mișcarea ar avea, de asemenea, un sens clar defensiv: ar elimina cel mai agresiv concurent de pe piața spaniolă și ar asigura controlul asupra unei companii care, în multe zone, închiriază în prezent rețeaua Telefónica.