Isărescu are încredere în efectele bune ale noilor taxe: „Politica fiscală își va face treaba de data asta”

Sursǎ foto: Agerpres

Isărescu are încredere în efectele bune ale noilor taxe: „Politica fiscală își va face treaba de data asta”

Cuprins Articol:

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, avertizează că inflația va înregistra o creștere semnificativă în septembrie, când va ajunge la peste 9%, influențată de șocurile externe și de liberalizarea prețurilor la energie. Totuși, el este optimist că, pe termen mediu, noile măsuri fiscale adoptate vor ajuta la temperarea creșterii prețurilor și la aducerea inflației înapoi în țintă.

Isărescu subliniază însă că politica fiscală aplicată acum este mai bine calibrată și are potențialul să „își facă treaba de data asta”. Măsurile fiscale, cum ar fi ajustările de TVA și accize, vor contribui la reducerea presiunilor inflaționiste pe termen mediu, iar printr-o absorbție mai eficientă a fondurilor europene se pot crea premisele pentru o redresare economică sustenabilă.

Avem o cocoașă frumușică a inflației: în septembrie probabil va fi vârful, iar apoi urmează o absorbție treptată a acestor șocuri. Spun asta pentru că politica fiscală își va face treaba de data asta”, a declarat Mugur Isărescu.

În plus, scăderea consumului și reducerea costurilor unitare cu forța de muncă acționează ca factori care limitează inflația, în ciuda contextului dificil. Așteptările inflaționiste pe termen scurt rămân în creștere, dar pe termen lung se estimează o revenire graduală a prețurilor către intervalul țintă al BNR.

Inflația a explodat în iulie din cauza scumpirii energiei cu peste 60%

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,84% în luna iulie 2025, de la 5,7% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,67%, serviciile cu 7,33%, iar mărfurile nealimentare cu 8,18%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Scumpirea energiei electrice cu 63%, după eliminarea plafonării prețurilor, a fost principalul factor care a dus la explozia inflației de luna trecută. În august este așteptat un nou salt puternic, ca urmare a creșterii TVA și a măririi taxelor și accizelor.

"Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 102,68%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 - iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 - iulie 2024) a fost 5,3%", se arată în comunicatul INS.

Salt amplu inflaționist în T3

Rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării cotelor de TVA şi accizelor, de la 1 august, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă, considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, a anunţat, vineri, banca centrală printr-un comunicat.

Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de politică monetară de vineri, şi Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

Personalizate pentru tine