PSD îi cere lui Bolojan să retragă propunerea de a o numi pe Oana Gheorghiu vicepremier

Sursă foto: LCV/Shutterstock

PSD îi cere lui Bolojan să retragă propunerea de a o numi pe Oana Gheorghiu vicepremier

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, îi cere premierului Ilie Bolojan să-şi retragă propunerea de a o numi în funcţia de vicepremier pe Oana Gheorghiu, pentru a nu fi "compromisă" relaţia cu Statele Unite ale Americii, potrivit Agerpres.

"Pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-şi retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României!

Cei care visează la funcţii înalte în statul român trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declaraţie iresponsabilă aruncată în spaţiul public loveşte direct în interesele strategice ale României!", a scris Grindeanu, marţi, pe Facebook.

Grindeanu declară că Guvernul este „plin de voci anti-americane”

Potrivit liderului social-democrat, "un astfel de demers instituţional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent".

"Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane şi critice la adresa Administraţiei Trump, cu ce ajută şi credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? 

Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de aşteptat de toţi românii! De aceea, consider că un astfel de demers instituţional al domnului prim-ministru trebuie regândit urgent. Îi solicit partenerului de Coaliţie Ilie Bolojan să ţină cont de punctul de vedere al PSD şi să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcţie de înaltă demnitate publică în statul român", a adăugat Sorin Grindeanu.

El susţine că nu există jumătăţi de măsură pe acest subiect şi "PSD trebuie consultat în astfel de decizii".

Personalizate pentru tine