Nicușor Dan: Când am multe lucruri care sunt în dezordine, reflexul meu este să le pun în ordine. Cam cu asta m-a ajutat matematica

Sursă foto: LCV Shutterstock.com

Nicușor Dan: Când am multe lucruri care sunt în dezordine, reflexul meu este să le pun în ordine. Cam cu asta m-a ajutat matematica

Nicușor Dan a precizat că matematica îi dă reflexul să pună lucrurile în ordine, atunci când sunt în dezordine. Acesta a mai declarat că deşi matematica are farmecul ei, este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc.

Nicuşor Dan a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă, că mai ales în mediul preuniversitar, matematica trebuie să aibă un rol important, numai că trebuie să fie predată în aşa fel încât să dezvolte capacităţi de gândire, şi nu reţete.

"Şi să fie făcută în aşa fel încât să nu piardă pe drum, cum din păcate o face, mulţi oameni. Pentru că în momentul ăsta, dacă e să fim foarte, foarte direcţi, în momentul de faţă, în România, matematica este o disciplină pe care 60% dintre copii o urăsc, pentru că simt că sunt cumva descalificaţi social prin faptul că sunt anumite lucruri pe care nu ştiu să le facă. Şi nu despre asta e vorba. Asta este o ştiinţă care are farmecul ei, care are gradele ei de accesibilitate pentru toată lumea şi care mai ales trebuie să ne ajute pe toţi să ne structurăm mintea, ca să ne ajutăm în viaţă", a argumentat preşedintele, potrivit Agerpres.

Nicuşor Dan, despre anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024

Preşedintele Nicuşor Dan a mai declarat că în acest moment nu are imaginea completă a ceea ce a dus la anularea turului întâi al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, iar în momentul în care va avea toate informaţiile, le va face publice.

Nicuşor Dan a precizat faptul că faţă de noiembrie 2024, există totuşi mai multe elemente de context şi specifice relative la motivele anulării alegerilor.

Unul din elementele menţionate de preşedinte este că în prezent mai multe ţări şi instituţii europene recunosc interferenţa în procesul electoral şi dezinformarea sistematică făcută de Federaţia Rusă în România, precum şi războiul hibrid pe care Rusia îl duce în Europa.

"Pe componenta finanţării externe aveam o probă, da, acel milion de euro de la domnul Peşchir. Pe componenta de încercări fizice de destabilizare, aveam deja toată ancheta cu gruparea Potra. Nu aveam în mod oficial, până la raportul Parchetului, nu aveam o dovadă despre faptul că Rusia a interferat cu publicitatea în campania electorală. Şi dovada asta o avem, faptul că au fost mai multe site-uri pentru care, pentru ca publicitatea lor să ajungă la un număr mare (de oameni n.r.), (...) şi în acest proces de dezinformare au fost folosite conturi şi firme din Rusia. Asta este un fapt pe care Parchetul General l-a dezvăluit în raportul pe care ei l-au prezentat şi cu care o să mă duc şi mâine la Copenhaga ca să informez partenerii noştri", a adăugat Nicuşor Dan.

Preşedintele a subliniat faptul că mai este însă nevoie de câteva luni pentru a avea o imagine completă.

"Nu avem imaginea completă, probabil că ne mai trebuie câteva luni. În momentul în care o să avem imaginea completă a ce s-a întâmplat în noiembrie, voi ieşi public", a mai afirmat şeful statului.

 

 

Personalizate pentru tine