"Avem un sistem ticăloșit care face totul pentru a-și păstra puterea"
"Nu avem un «split». Avem un sistem ticăloșit care face totul pentru a-și păstra puterea, privilegiile și banii pe seama românilor și avem o mișcare reformistă care încearcă să țină țara pe linia de plutire. Unde este dilema morală, că eu nu o văd? Acesta e «split-ul». «Pro-european» se referă la categoria a doua, cea cu linia de plutire", scrie primarul Capitalei, într-o postare pe Facebook.
Declarația vine după ce președintele Nicușor Dan afirmase că există un clivaj între forțele politice pro-europene și evitase să spună dacă îl susține sau nu pe premierul Ilie Bolojan.
"E o persoană pe care o respect, o persoană foarte serioasă. Însă, ce am constatat cu toții de mai mult timp, este că avem un split între două jumătăți ale direcției pro-europene. Și față de această chestiune care s-a transpus într-un act administrativ, moțiune de cenzură, îmi păstrez distanța", a punctat şeful statului.
"Vom fi chemați în curând să facem o alegere de conștiință"
Tot într-o postare pe Facebook, Ciprian Ciucu atrăgea atenția că, în ultimii cinci ani, durata medie a unui guvern a fost sub un an.
El susținea că în România crizele politice sunt generate "exclusiv pe baza intereselor politice și financiare", întrucât "oameni bogați și puternici vor acces la mai multă bogăție" și la mai multă putere.
Primarul Capitalei a precizat că AUR este "sistemul care se prezintă ca anti-sistem", fiind alcătuit din "foști pesediști, la fel de nesătui și fără scrupule."
Ciucu le atrăgea atenția colegilor liberali că una dintre "mize" o reprezintă chiar partidul din care fac parte.
"Vom fi chemați în curând să facem o alegere de conștiință: demnitatea noastră, agenda publică și viitoarele generații de liberali sau sistemul, banii și, nu după mult timp, irelevanța", mai scria Ciprian Ciucu.
Moțiunea de cenzură, citită astăzi în plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură a fost depusă, marţi, în Parlament, anunţul fiind făcut de George Simion, fără reprezentanţii PSD. Birourile Permanente reunite ale Parlamentului s-au reunit tot astăzi, în şedință, pentru declanşarea procedurii oficiale. Votul de încredere ar urma să fie dat marți, pe 5 mai.
Președintele României a avut prima reacție după depunerea moțiunii marți, la Summit-ul Inițiativel celor Trei Mări, unde a spus că are încredere în PSD că nu va face un Guvern cu AUR.
„Este extrem de improbabil, așa cum a declarat și președintele PSD. Sunt nişte oameni care sunt în funcţia de lider de partid, vorbesc în numele a zeci de mii de oameni şi când ei spun ceva, trebuie să-i luăm în serios”, a spus el.