„Începând cu următoarea dată de facturare, la sau după 12 noiembrie 2025, prețul abonamentului HBO Max va fi majorat”, a anunțat platforma într-un mesaj transmis abonaților. Astfel, pentru planul lunar, tariful va crește de la 34,99 lei la 45,49 lei pe lună, iar pentru cel anual, de la 349,90 lei la 454,99 lei pe an.
Creșterea reprezintă aproximativ 30%, adică echivalentul a 10,5 lei (circa 2 euro) în plus pe lună, respectiv 105 lei (aproximativ 20 de euro) pe an, notează HotNews.ro.
Dacă ești deja abonat la televiziunea DIGI, cu pachetele Digital sau Satelit Bază și ai activă una dintre extraopțiunile HBO sau MAXPAK, te poți conecta în contul HBO Max folosind aceleași date de autentificare, precum numele de utilizator și parola pe care le foloseai anterior pentru accesarea platformei Max, în funcție de dispozitivul utilizat.
Cu cât se scumpesc abonamentele la nivel global de la HBO Max
Abonații HBO Max vor plăti mai mult începând cu 20 noiembrie, în timp ce noii clienți vor fi taxați la noile tarife chiar începând cu data de 25 octombrie.
Prețul pachetului Basic, cu reclame, crește cu 1 dolar pe lună sau 10 dolari pentru abonamentele anuale, ajungând la 10,99 dolari/lună, respectiv 109,99 dolari/an.
Abonamentul Standard, fără reclame, urcă de la 16,99 dolari la 18,49 dolari pe lună, iar varianta anuală va costa 184,99 dolari, față de 169,99 dolari anterior. În același timp, pachetul Premium, care include streaming 4K, va fi tarifat la 22,99 dolari/lună, în creștere de la 20,99 dolari, iar varianta anuală ajunge la 184,99 dolari, de la 169,99 dolari.
Și pachetul combinat, care reunește Disney Plus, Hulu și HBO Max, devine mai scump: versiunea cu reclame va costa 19,99 dolari/lună (față de 16,99 dolari), iar cea fără reclame va fi 32,99 dolari/lună, în loc de 29,99 dolari.
Utilizatorii HBO Max nu mai pot împărți parolele, pe modelul Netflix
Începând din septembrie 2025, utilizatorii HBO Max care împărțeau parola pe același cont nu mai pot face asta. Compania le-a solicitat să plătească pentru a nu pierde accesul. Însă HBO Max va începe să culeagă roadele acestei acțiuni în al patrulea trimestru și în 2026, pe măsură ce mesajele legate de partajarea parolelor vor fi transmise „într-un mod mult mai agresiv”, a declarat JB Perrette, șeful diviziei de streaming a WBD.