Conform Hotnews, Instanța supremă, condusă de judecătoarea Lia Savonea, a convocat joi secțiile unite ale magistraților, care au decis să atace legea la Curtea Constituțională, reclamând că 8 articole din actul normativ sunt neconstituționale.
În sesizarea care se întinde pe 39 de pagini, Înalta Curte detaliază motivele pentru care, în opinia sa, noua lege a pensiilor de serviciu ale magistraților este neconstituțională.
ICCJ acuză Guvernul că a adoptat noua lege fără avizul CSM și încălcând prevederile legale privind asumarea răspunderii.
Ce spune legea pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea
Legea pe care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea scade valoarea pensiilor speciale și crește treptat vârsta de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani, scrie G4Media.ro.
„Chiar dacă majoritatea judecătorilor ÎCCJ sunt protejați de dispozițiile tranzitorii ale acestei legi, prin exercițiul de astăzi ei își asumă o datorie de conștiință: să evalueze posibilitatea sesizării CCR pentru apărarea viitorului justiției din România. O justiție construită cu greu, prin ani de sacrificii și renunțări care riscă să fie slăbită prin astfel de măsuri conjuncturale”, a declarat Lia Savonea pentru G4Media.ro.
Reamintim că premierul Ilie Bolojan a declarat în repetate rânduri că guvernul nu își poate continua activitatea dacă această reformă este declarată de CCR neconstituțională.
Ce spunea Ilie Bolojan despre legea privind pensiile magistratilor
Premierul Ilie Bolojan preciza, luni, în cadrul şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe cinci proiecte de lege din pachetul doi de reformă, că magistraţii români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depăşeşte 24.000 de lei.
Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere.
„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remuneraţie netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar şi cu această scădere, pensiile magistraţilor rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independenţa şi respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaţionale sau Constituţiei", a spus premierul
Kelemen Hunor: Dacă reforma pensiilor magistraţilor pică la CCR, revolta populară va fi extrem de justificată
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recebt că revolta populară va fi „extrem de justificată", dacă şi această variantă a legii privind reforma pensiilor magistraţilor va pica la Curtea Constituţională.
„Acest risc există permanent. Eu vă spun, dacă pică la Curtea Constituţională şi această variantă, corectă, extrem de echilibrată, atunci nu mai ştiu ce se mai poate face şi revolta populară va fi extrem de justificată. Nu se poate să nu ai tu, Parlament, Guvern, Legislativul puterea, capacitatea de a reglementa un anumit domeniu, fiindcă acolo sunt oameni care nu acceptă să există reglementare şi poate că autoreglementarea e singura posibilitate pe care ei o acceptă. Dacă pică la Curtea Constituţională, e mai bine să mergem cu toţii acasă", a spus liderul UDMR la Digi 24.
În opinia sa, perioada de tranziţie de 10 ani pentru creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor este „mult prea mult"
„Eu aş fi mers la o variantă fără o tranziţie mult prea lungă, fiindcă e greu să explici oamenilor de ce la magistraţi trebuie o perioadă de tranziţie foarte lungă, când, în momentul în care creşti, vârsta de pensionare la oameni, atunci nu ai o perioadă de tranziţie aşa de lungă. Şi Guvernul, până la urmă, premierul, după discuţiile cu magistraţii, a venit cu 10 ani de tranziţie. Sincer, mie, personal, nu mi-a plăcut, dar am acceptat că de-aia e premier şi de-aia conduce Guvernul, să vină cu astfel de soluţii. (...) Zece ani, din punctul meu de vedere, este mult, e mult prea mult, suficient de mult, ca să ştie un magistrat ce urmează şi cam când urmează. Important este că în acel domeniu, într-adevăr, putem vorbi de reformă, fiindcă se schimbă vârsta de pensionare, vechimea în muncă...", a adăugat preşedintele UDMR.