Future Banking Summit 2025. Orsolya Balog, Intuitech: „Nu vrem să înlocuim oamenii, ci să le oferim timp”

Sursă foto: Ovidiu Udrescu

Future Banking Summit 2025. Orsolya Balog, Intuitech: „Nu vrem să înlocuim oamenii, ci să le oferim timp”

Implementarea inteligenței artificiale ar trebui să se transforme în mai mult timp la dispoziție pentru a crește calitatea relației cu clientul, este de părere Orsolya Balog, Engagement Manager la Intuitech. Aplicată în industria bancară, tehnologia AI nu trebuie privită ca un substitut al angajaților, ci ca un sprijin care le permite să se concentreze pe interacțiunea umană și pe sarcinile complexe.

Reprezentanta Intuitech a declarat, la conferința Future Banking Summit 2025, că tehnologia poate automatiza procesele repetitive, dar factorul uman rămâne esențial pentru deciziile cu impact mare.

„Cu toții ne dorim eficiență, viteză și excelență, dar, pentru echipa mea, cea din back-office,  vrem ca oamenii să vadă AI-ul ca pe un asistent personal. Nu vrem să înlocuim oamenii, ci să le oferim timp pentru a gestiona aspectele complexe. Spre exemplu, creditul ipotecar nu este doar birocratic, clienții vor și un om cu care să vorbească. AI-ul le oferă angajaților timp să se concentreze pe client, nu pe sute de pagini și sute de verificări de date”, explică Orsolya Balog.

Ce spun bancherii despre utilizarea AI în banking

Și Maria Guța, Deputy Executive Director, Banking Services Division la BCR, spune că inteligența artificială nu trebuie privită ca o soluție miraculoasă, ci ca o unealtă care optimizează procesele și ajută oamenii să se concentreze pe ce contează cu adevărat.

„Instrumentele AI nu sunt o soluție miraculoasă, sunt doar unelte care ne ajută să îmbunătățim procesele. Pe hârtie, totul arată perfect, dar în realitate oamenii decid dacă folosesc sau nu o soluție. Ca manager, când implementezi ceva nou, nu e suficient să livrezi un produs bun, trebuie să comunici constant cu oamenii și să obții feedback”, spune reprezentanta BCR.

Future Banking Summit este un eveniment organizat de Future Banking, cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania, UniCredit Bank Romania, Mastercard, BCR, Garanti BBVA Romania, Visa, Evrotrust, Adastra, DoAff, RoPay, Entrust - (Gold Partners), Zitec, Graia, ING Romania, NETOPIA Payments, Optimizor, BLIK, Dendrio, ADVAHOO, fme Romania, CEC Bank, SAS, INFORM, member of AUSTRIACARD HOLDINGS, BRD - Groupe Societe Generale, Namirial, Token Payment Services, xMoney, FintechOS, Intuitech, Salt Bank, ASEE, certSIGN, IT Smart Systems, TCN, Wonderful, GFT Technologies, Imobiliare.ro Finance  - (Silver Partners), theMarketer, SelfPay - (Expo Area Partners), ROPECO, LENDOX - (Sponsors) și cu suportul Chocolissimo Romania, Magnolia, Libris și Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu.

 

 

Personalizate pentru tine