Potrivit unei informări oficiale transmise de Bucur S.A. către Bursa de Valori București (BVB), tranzacția se ridică la 3.050.000 euro, fără TVA, sumă care a fost achitată integral la data semnării contractului de vânzare – cumpărare.
Clădirea Dr. Felix 87 are 2.850 de metri pătrați de spații de birouri, fiind ocupată integral de compania de consultanță Vulpoi & Toader Management.
Finalizată în 2006 și achiziționată un an mai târziu de First Property Group, proprietatea are o poziționare strategică, la câțiva pași de Piața Victoriei - o zonă consacrată, cu vizibilitate excelentă și conexiuni rapide către principalele puncte din oraș și către Aeroportul Henri Coandă.
Piața Victoriei rămâne un punct atractiv pe harta clădirilor office
Piața Victoriei găzduiește aproximativ 365.000 de metri pătrați de spații de birouri (inclusiv clădiri de Clasa A și B), ceea ce reprezintă circa 11% din stocul de birouri al Bucureștiului.
Chiriile variază în funcție de vechimea, calitatea și poziționarea clădirii, nivelul maxim ajungând la peste 22 euro/mp/lună în zona centrală de afaceri (CBD), cu valori ușor mai ridicate în cazuri excepționale, pentru locațiile și clădirile premium.
Rata de neocupare se menține la doar 5% în această sub-piață, apropiată de minimele anterioare, susținută de lipsa de proiecte noi pe termen scurt și de conectivitatea excelentă a zonei.
Potrivit estimărilor Colliers, în lipsa unui stoc suplimentar în viitorii ani, și având în vedere atractivitatea ridicată a zonei pentru chiriași, chiriile prime ar putea continua să crească, pe fondul unui context favorabil atât din perspectiva cererii, cât și a ofertei.
Zona este una dintre cele mai atractive sub-piețe de birouri din București, înregistrând o creștere a chiriilor de aproximativ 20% în ultimii doi ani, semnificativ peste celelalte zone ale Capitalei, pe fondul unei activități tranzacționale susținute.
În plus, atractivitatea este consolidată de mixul urban divers - retail, servicii și inițiative de pietonalizare - care transformă Piața Victoriei într-un hub complet pentru investitori și chiriași.
Aceasta este a doua tranzacție de birouri în Piața Victoriei încheiată de Colliers în 2025, după ce, la începutul anului, compania a asistat Solida Capital în achiziția clădirii Victoria Center, marcând prima achiziție instituțională de birouri din România în acest an.