Absolvenții de clasa a XII-a au aflat primele rezultate la examenul de Bacalaureat din 2025. Rezultatele înregistrate la probele scrise din prima sesiune a examenului de BAC, înainte de contestații, au fost publicate pe site-ul dedicat. Iată la cât a ajuns rata de promovare din această sesiune, înainte de contestații.
Vezi notele pe fiecare județ AICI
Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (față de 76,4% cât s-a obținut în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți, arată datele publicate de Ministerul Educației.
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (față de 81,5% în iunie - iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie - iulie 2024).
24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 - toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.
3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați, mai arata datele de la Ministerul Educației.
Rezultate BAC 2025 înainte de contestații: Câte medii de 10 au fost
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
- Limba și literatura română: 220;
- Limba și literatura maternă: 24;
- Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).
Când se depun constatațiile la BAC 2025. Elevii își pot vedea și lucrările
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi (20 iunie), în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care aceștia au susținut-o.
Când se afișează rezultatele finale la BAC 2025
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 30 iunie. În aceeași zi, Ministerul Educației și Cercetării va organiza o conferință de presă, cu participarea Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, în care vor fi prezentate concluziile rezultate după desfșurarea primei sesiuni a examenului. Informații suplimentare privind această conferință de presă vor fi transmise în timp util.
De ce note ai nevoie ca să promovezi examenul
Elevii din România care susțin examenul de Bacalaureat trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare materie scrisă, în vreme ce media generală minimă la cele trei probe scrise trebuie să nu fie mai mică de nota 6. Practic, chiar dacă ai luat cel puțin 5 la toate probele, trebuie ca media aritmetică a notelor obținute să fie de cel puțin 6,00.