Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu s-a prezentat la Parchetul General, în dosarul în care este cercetat pentru acţiuni contra ordinii constituţionale alături de gruparea de mercenari a lui Horaţiu Potra.
„Informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată”, conform Parchetului General.
La ieșirea din sediul Parchetului, Georgescu a vorbit despre situația din Suceava
Georgescu a stat aproximativ o jumătate de oră în sediul Parchetului, iar la ieşire a propus ca soluţie pentru rezolvarea situaţiei din Suceava ca fiecare oraş să "adopte" o familie de sinistraţi.
"Văzând dezastrul din judeţul Suceava, numai la faţa locului îţi dai seama de Apocalipsa care este acolo. Cred că vremea vorbelor a trecut şi, parafrazându-l pe Titulescu, consider că politicienii spun ce nu fac şi fac ce nu spun. Nu există altă formulă de redresare a situaţiei decât ca fiecare oraş din această ţară să adopte o familie de acolo, cu tot ceea ce înseamnă casă, haine. Şi astea sunt lucruri care trebuie să se întâmple imediat (...) Nu eu sunt important, ci oamenii care se chinuie, care trăiesc clipe de coşmar, cu un stat incompetent, care spune că nu are bani. Are bani şi asta e declaraţia mea de astăzi. Dacă nu mai dă bani altora, străinilor, şi nu mai dă bani unor cluburi de care nu avem nevoie", a spus Georgescu, care a dat vina pentru inundaţiile din Moldova pe "defrişările abuzive" şi "samsarii politici".
Întrebat de jurnalişti de ce a fost chemat la Parchet, Georgescu a răspuns: "Adevărul mătură bătătura, să ştiţi. Şi eu am următorul mesaj. Oamenii îşi fac planuri şi Dumnezeu zâmbeşte şi va veni momentul în care va da şah - mat Dumnezeu acestei mişcări, acestei situaţii, şi întrebarea care o adresez este: Oare cu ce piesă de pe tabla de şah va da şah - mat Dumnezeu?".
Proteste la sediul Parchetului
La sediul Parchetului au fost prezenţi zeci de susţinători ai lui Georgescu, inclusiv parlamentari AUR.
Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, pentru a crea haos.
Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.
Georgescu a fost trimis deja în judecată într-un dosar separat, în care este acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).