Moneda naţională s-a depreciat, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0472 lei, în creştere cu 1,55 bani (+0,31%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0317 lei.
În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3797 lei, în scădere cu 0,62 bani (-0,14%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,3859 lei.
Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,3628 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,08%), faţă de 5,3674 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit până la valoarea de 472,4081 lei, de la 475,3017 lei, în şedinţa precedentă.
Experții în economie pariază pe deprecierea leului în următoarele 6 luni
Leul ar urma noi runde de deprecieri, sunt de părere experții financiari de la CFA România. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/LEU, aproximativ 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1046 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/LEU anticipat este 5,1723 lei pentru un euro.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut puternic în luna mai, cu 11,5 puncte până la valoarea de 44,9 puncte. Această situație s-a datorat in special majorarii puternice a componentei de anticipații a indicatorului, cu 15,2 puncte, în timp ce componenta de condiții curente a crescut cu 4,3 puncte.