Ce constructori auto au fost aprobați în programul Rabla. AFM-ul a făcut anunțul

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Ce constructori auto au fost aprobați în programul Rabla. AFM-ul a făcut anunțul

Cuprins Articol:

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a validat 287 de dosare provenite de la producători, pentru Programul "Rabla" 2025, dintr-un total de 296 de dosare depuse, transmite Agerpres.

Termenul de înscriere al producătorilor auto în programul Rabla a expirat

„AFM va pune la dispoziţia producătorilor aprobaţi, prin intermediul aplicaţiei, contractele de participare, iar în termen de 10 zile, producătorii sunt obligaţi să le semneze cu semnătură electronică calificată. Contractul de participare intră în vigoare la data semnării de către AFM şi este valabil până la data de 31 iulie 2031, sub condiţia menţinerii de către producătorul validat a criteriilor de eligibilitate", a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele AFM, Florin Bănică.

Potrivit instituţiei, în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030, au fost înregistrate 296 dosare de validare, dintre care au fost aprobate 287 dosare.

Lista cu producătorii validaţi a fost publicată pe site-ul AFM.

Înscrierile pentru persoanele fizice încep pe 19 iunie

În 2025, programul Rabla începe mai târziu decât în anii anteriori. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care are în grijă programul, a anunțat că perioada de înscriere pentru persoanele fizice în platforma online va fi deschisă în 19 iunie, mult mai târziu decât în alți ani, când programul demara în februarie-martie.

Situația a dus la o scădere a pieței auto de mașini noi în România, mulți clienți așteptând începerea programului pentru a accesa subvențiile oferite de stat la cumpărarea unei mașini noi. În acest context, piața auto s-a contractat cu 12% în perioada aferentă primelor cinci luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, unul deja sub așteptări raportat la 2023.

Recent, APIA a publicat un ghid pentru înscrierea în programul Rabla, care se desfășoară exclusiv printr-o aplicație digitală dezvoltată de AFM. Astfel, persoanele fizice nu se mai înscriu la un dealer, ci parcurg singure, direct prin aplicație, pașii de înscriere în vederea obținerii subvenției de la stat.

Personalizate pentru tine