Camioanele, autocarele și autobuzele electrice ar putea fi scutite de la taxele rutiere în UE

Camioanele, autocarele și autobuzele electrice ar putea fi scutite de la taxele rutiere în UE

Cuprins Articol:

Pentru a stimula şi a sprijini competitivitatea transportului rutier sustenabil, Comisia Europeană (CE) a propus scutirea vehiculelor grele cu emisii zero de la taxele rutiere şi de la taxele de utilizare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, conform Agepres.

Actuala exceptare de la plată expiră în 2025

Astfel, cum a promis în Planul său de acţiune industrială pentru sectorul european al autovehiculelor, Comisia propune prelungirea actualei perioade de derogare de la 31 decembrie 2025 la 30 iunie 2031, oferind un stimulent semnificativ pentru ca întreprinderile să investească în vehicule grele cu emisii zero.

Costul iniţial al acestor vehicule este în prezent mai mare decât cel al vehiculelor convenţionale, ceea ce le face mai puţin atractive pentru cumpărători. Acest lucru rămâne unul dintre principalele obstacole în calea folosirii lor pe scară mai largă. Prin renunţarea la taxele de trecere şi la taxele de utilizare, UE intenţionează să facă din camioanele, autobuzele şi autocarele cu emisii zero o opţiune mai viabilă pentru întreprinderi.

„Trebuie să creăm condiţiile adecvate pentru a sprijini întreprinderile europene şi pentru a-i recompensa pe cei care adoptă mai rapid soluţii pentru tranziţia către o economie cu emisii scăzute de carbon. Prin prelungirea perioadei de scutire, oferim industriei un stimulent economic puternic pentru a investi în vehicule cu emisii zero şi pentru a reduce emisiile generate de transportul rutier. Este important pentru întreprinderile noastre, dar şi pentru obiectivele noastre climatice", a declarat comisarul pentru transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas.

Scutirea propusă va fi sincronizată cu standardele de performanţă ale UE privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi, care vizează o reducere cu 43% a emisiilor până în 2030, precizează CE.

Ce performanțe și autonomie are un camion electric. Cât costă

Mai mulți producători de camioane, printre care și Mercedes-Benz, au prezentat în ultimii ani vehicule grele cu emisii zero. Wall-Street.ro a participat la lansările unor branduri ca Iveco sau Volvo, iar câteva companii din domeniul logisticii, FMCG și retail de la noi au adoptat deja astfel de modele.

Cu toate acestea, piața rămâne redusă, costurile unui vehicul greu pe baterii - mai ales în cazul camioanelor - fiind mai mari mai ales când vorbim de prețul achiziției, față de o variantă tradițională cu motor diesel. De aceea, majoritatea transportului de tip long-haul (distanțe lungi) se face cu camioane poluante, asta și din cauză că nu există o rețea de încărcare corespunzătoare. La noi, de pildă, există un singur hub de încărcare pentru camioane electrice.

Totuși, în schimbul unui preț de achiziție mai mare, camionul electric oferă performanțe comparabile cu ale unui camion diesel. Mercedes-Benz eActros 600, de exemplu, are trei pachete de baterii, fiecare cu 207 kWh. Acestea oferă o capacitate totală instalată de 621 kWh. Motoarele electrice generează o putere continuă de 400 kW, precum și o putere de vârf de 600 kW și asigură o accelerație puternică.

Pe lângă încărcarea CCS cu o putere de până la 400 kW, eActros 600 va permite ulterior și încărcarea megawatt (MCS). Odată cu începerea vânzărilor, clienții pot comanda o versiune cu această opțiune de încărcare preinstalată. Bateriile pot fi încărcate de la 20 la 80% în aproximativ 30 de minute la o stație de încărcare adecvată cu o putere de aproximativ un megawatt, iar autonomia poate fi de peste 1.000 kilometri pe zi.

Personalizate pentru tine