Absolvenții de clasa a XII-a susțin prima proba scrisă de la examenul de Bacalaureat din 2025. Examenul maturității începe, ca în fiecare an, cu proba la limba și literatura română, unde elevii au de tratat, în scris, timp de trei ore, subiectele primite.
Proba a început la ora 9:00, accesul candidaţilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30, anunță Ministerul Educației.
Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/ comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, au fost aşteptaţi să participe circa 108.000 candidaţi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare). Aceştia vor susţine toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.
Reguli BAC 2025: Ce trebuie să respecte elevii în timpul examenului
Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen, precizează sursa citată.
Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, în concordanţă cu Procedura de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.
Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.
La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stickuri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, reaminteşte Ministerul Educaţiei.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidaţii surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
În ceea ce priveşte organizarea programului şcolar în perioada susţinerii probelor scrise din această sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, în funcţie de particularităţi, activităţile didactice se pot desfăşura în format asincron şi/ sau se vor identifica soluţii pentru suplinirea cadrelor didactice implicate în comisiile de examen.
Când urmează celelalte probe la Bacalaureat. Calendar BAC 2025
Examenul de Bacalaureat a început anul acesta mai devreme, încă din ianuarie, când elevii au bifat deja evaluarea competențelor. Plini de emoții și de speranțe, absolvenții de clasa a XII-a susțin în luna iunie probele scrise la examenul de Bacalaureat.
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la BAC 2025
Anul acesta, ultima probă scrisă la examenul de Bacalaureat se încheie pe data de 16 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura maternă. Vineri, pe 20 iunie se afișează rezultatele la probele scrise, iar în aceeași zi, elevii vor putea să își vadă lucrările (conform noului regulament) pentru ca ulterior, cei care sunt nemulțumiți de notele obținute să depună contestații.
- 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)
- 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
- 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale
Contestațiile se depun pe 20 iunie, în intervalul orar 14:00 – 18:00 și se pot face atât în format fizic, cât și online. Totuși, potrivit calendarului oficial emis de Ministerul Educației, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor se va putea face și în perioada 23-24 iunie 2025.
Rezultatele finale urmează să fie afișate pe site-ul edu.ro pe data de 30 iunie. Rezultatele vor fi afișate prin anonimizarea datelor personale ale candidaților, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR).
De ce note ai nevoie ca să promovezi examenul
Elevii din România care susțin examenul de Bacalaureat trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare materie scrisă, în vreme ce media generală minimă la cele trei probe scrise trebuie să nu fie mai mică de nota 6. Practic, chiar dacă ai luat cel puțin 5 la toate probele, trebuie ca media aritmetică a notelor obținute să fie de cel puțin 6,00.