Guvernul pregătește o ordonanță prin care angajații de la stat nu vor mai putea cumula pensia cu salariul. Conform proiectului, persoanele aflate la vârsta de pensionare vor putea continua să lucreze în instituții publice sau private până la 70 de ani, însă doar dacă renunță temporar la pensie. Măsura îi vizează inclusiv pe militari și foști polițiști și, potrivit vicepremierului Tanczos Barna, nu sunt prevăzute excepții, aplicarea urmând să fie imediată.
Vicepremierul a explicat că scopul principal al acestei reforme este reducerea privilegiilor și încurajarea muncii active.
„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult. Și aceste cheltuieli înseamnă primul și în primul rând acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă și care ar putea să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase în România. Al doilea element, la fel de important, este că acele persoane care primesc bani de la statul român sub formă de salariu, sub formă de indemnizație, sub formă de pensie specială, să primească sume raportate proporțional la munca depusă sau la activitatea depusă. Aici, desigur, este nevoie de o delimitare foarte clară a muncii și a beneficiilor sub formă de pensii și de aceea propunem ca aceste sume să nu se cumuleze”, a precizat Tanczos Barna (foto), potrivit Digi24.
Sursa foto: Agerpres
În ceea ce privește magistrații, oficialul a precizat că vor fi înăsprite condițiile de pensionare: pragul minim de activitate va crește de la 25 la 35 de ani, iar pensia anticipată nu va putea depăși 70% din salariul net din ultima lună de activitate. Totodată, Barna a menționat că tranziția către noul sistem va fi accelerată, de la 30 de ani, cât prevedea legea actuală, la doar 5 ani, pentru a implementa mai rapid schimbările.
Vicepremierul a subliniat că și militarii și polițiștii retrași din activitate vor fi obligați să aleagă între pensie și salariu dacă se reangajează la stat. „Dacă ai ieșit la pensie la 50 de ani și te-ai reangajat la stat, nu mi se pare normal să cumulezi salariul cu pensia. Este o reformă substanțială care se va aplica imediat. Va trebui să opteze”, a precizat el.