Cum afectează facturile Hidroelectrica, noile tarife impuse de Transelectrica

Sursǎ foto: Agerpres

Cum afectează facturile Hidroelectrica, noile tarife impuse de Transelectrica

Majorarea tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Transelectrica, se va reflecta în preţul final al energiei însă impactul este unul minor, reprezentând aproximativ 0,6% din valoarea totală a facturii, a anunţat Hidroelectrica, citată de Agerpres.

Potrivit companiei, pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creşterea înseamnă o diferenţă de aproximativ 70 de bani în factura finală.

Anunțul Hidroelectrica menționează că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial. 

Acest tarif se aplică tuturor furnizorilor de energie din România. Ajustarea, stabilită prin decizie a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a modificat tariful de la 0.00704 lei/kWh la 0.01279 lei/kWh pentru componenta care se referă la tariful reglementat pentru servicii de sistem aferente Transelectrica. 

„Impactul asupra preţului final al energiei este minor, reprezentând sub 1% din valoarea totală a facturii de energie electrică (aproximativ 0,6%). Astfel, pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creşterea se traduce printr-o diferenţă de aproximativ 70 de bani în factura finală", se precizează în comunicatul Hidroelectrica.

Noul tarif se va reflecta în facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aferente consumului de energie din luna septembrie 2025.

Totodată, Hidroelectrica a precizat că îşi menţine oferta de preţ făcută către clienţi în ceea ce priveşte energia activă, componenta din tarif controlată de companie. 

Aproape 1 milion de români au devenit clienți Hidroelectrica după ce prețurile la energie au explodat

Hidroelectrica se apropie de un portofoliu de 900.000 de clienţi casnici, iar proiecţiile arată că va depăşi un milion, ceea ce a pus o presiune deosebită pe modelul de business al companiei, însă ne-am adaptat şi pe viitor vom fi prezenţi cu o ofertă deosebit de competitivă pentru populaţia României, atât pe industrial, cât şi pe casnic, a spus Radu Ioan Constantin, CFO, Hidroelectrica.

"Oferta Hidroelectrica este deosebit de competitivă. În acest moment, ne apropiem vertiginos spre 900.000 de clienţi casnici. Pe proiecţiile noastre, vom depăşi cu siguranţă un milion de clienţi casnici în portofoliul companiei. Aceasta, bineînţeles, a pus o presiune deosebită atât pe modelul de business, pentru că shiftarea aceasta spre zona de furnizare a implicat o redimensionare a tuturor activităţilor în cadrul companiei, dar cu brio facem faţă chiar şi într-un an deosebit de secetos. După cum bine aţi văzut, acest an este un an mult sub media hidrologică. Estimăm că ne vom încadra în jur de 11,4 TW ca şi producţie anul ăsta, este deosebit de dificil - anul mediu hidrologic este undeva peste 15 TW - dar ne-am adaptat, am dovedit rezilienţă, am dovedit profesionalism şi creşterea aceasta accentuată a portofoliului de furnizare ne-a scos din zona aceea de confortabilitate cu siguranţă, dar ne-am adaptat şi pe viitor vom fi prezenţi cu o ofertă deosebit de competitivă pentru populaţia României, atât pe business, cât şi pe casnic", a afirmat Constantin, citat de Agerpres. 

Acesta a precizat că, în ultimii trei ani, Hidroelectrica a jucat un rol foarte important pe piaţa de furnizare.

"În 2018, piaţa era liberă, după aceea am primit un OUG 114, când Hidroelectrica a trebuit să se muleze pe condiţiile noi de piaţă reglementată. După aceea a fost momentul 2021, când din nou pe piaţa consumatorilor casnici a fost o reliberalizare. Acum, după aceste două momente, cu siguranţă că au fost trase nişte concluzii atât de guvernanţi, cât şi de factorii decidenţi politic. Hidroelectrica, însă, în ultimii trei ani, a jucat un rol foarte important pe această piaţă de furnizare. Vom continua să fim prezenţi acolo. Provocările vor fi, dar le luăm ad literam zi de zi şi mergem înainte", a subliniat acesta.

Personalizate pentru tine