Cât mai plătesc părinții pentru meditațiile copiilor. Cererea de lecții suplimentare este în creștere

Sursǎ foto: Pexels

Cât mai plătesc părinții pentru meditațiile copiilor. Cererea de lecții suplimentare este în creștere

Cuprins Articol:
Începerea noului an școlar a adus și creșterea așteptată a orelor de meditații pentru elevi, iar cele mai căutate materii sunt matematica și engleza.

Potrivit platformei de servicii HomeRun, pe care sunt oferite și ore de meditații la diverse materii de învățământ, matematica și engleza sunt de departe cele mai solicitate din partea părinților, pentru a le oferi suport suplimentar care să-i ajute cu performanța la școală, dar și în vederea pregătirii pentru examene.

Însă în ceea ce privește cea mai mare creștere a cererii, în primele săptămâni ale noului an școlar, s-a evidențiat o ocupație vocațională. 

Potrivit datelor platformei HomeRun, cererea pentru ore de chitară a înregistrat cea mai rapidă creștere în primele săptămâni ale anului școlar, cu 57% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Observăm că părinții caută să își susțină copiii și aleg meditații care să îi ajute atât la pregătirea pentru examene, cât și la dezvoltarea sau aprofundarea unor abilități vocaționale, prin lecții private de muzică, de exemplu. Cea mai mare provocare a clienților este să găsească profesori competenți, capabili să se adapteze nevoilor și stilului de învățare ale fiecărui copil,” a declarat Bașak Değim Tașpınar, co-CEO HomeRun. 

Meditațiile în persoană: cerere în continuă creștere

După o perioadă în care meditațiile online au fost foarte căutate, cele fizice au devenit din nou populare. 

În 2025, 71% dintre cererile pentru meditații au fost pentru ședințe fizice, comparativ cu 67% în 2024. 

Doar 29% dintre utilizatori au preferat sesiuni online, ceea ce arată că părinții pun preț pe crearea unei conexiuni și pe atenția de care beneficiază în timpul meditațiilor individuale fizice — mai ales pentru elevii cu vârste între 10 și 14 ani, care au nevoie de mai multă îndrumare și să fie motivați.

Cât plătesc, în medie, părinții pe orele de meditații

Prețul mediu pentru o ședință de două ore de meditații pe HomeRun diferă în funcție de disciplină și tipul de predare. 

În 2025, părinții au plătit, în medie, 137 lei pentru meditațiile la matematică, cu un leu mai puțin decât prețul mediu din 2024.

De cealaltă parte, costul meditațiilor la engleză au înregistrat o creștere de 6 lei, ajungând la o medie de 94 lei pe ședință. Evident, prețurile variază de la meditator la meditator.

Chiar dacă prețurile au rămas relativ stabile, cererea a fost mare imediat după începutul anului școlar, în octombrie, ceea ce arată că părinții sunt preocupați de educația copiilor și sunt dispuși să investească în profesori calificați, care au recenzii bune și care le oferă atenție dedicată copiilor. 

Analizând întreaga categorie de servicii educaționale în 2025, comparativ cu 2024, se poate observa faptul că meditațiile la limbi străine au cea mai mare parte a cererilor, respectiv 42,5% din totalul solicitărilor din categorie. 

Acestea sunt urmate de meditațiile la matematică, cu 39,4%, confirmând astfel necesitatea constantă de sprijin academic pentru disciplinele de bază. 

În plus, cursurile de artă și activități recreative — precum lecțiile de chitară, canto sau yoga — au câștigat popularitate, reprezentând aproximativ 11% din total, în timp ce meditațiile pentru discipline precum limba română, fizică, logică sau istorie reprezintă puțin peste 7% din cereri. 

Aceste cifre reflectă că utilizatorii din România sunt interesați atât de  îmbunătățirea rezultatelor școlare, cât de dezvoltarea creativității, semn că părinții sunt preocupați de dezvoltarea unui spectru mai larg de competențe.

Personalizate pentru tine