Cum a evoluat activitatea economică din zona Euro, anul acesta
Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică în zona euro, calculat de S&P Global, a urcat în septembrie la 51,2 puncte (de la 51 puncte luna precedentă), peste pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei.
În septembrie s-a înregistrat a noua lună de creştere consecutivă şi depăşeşte previziunile analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un nivel de 51,1 puncte.
Indicatorul PMI, urmărit cu atenţie de pieţe, prezintă în mod satisfăcător tendinţele şi punctele de cotitură din economie.
Acest indicator, calculat pe baza unui sondaj derulat în rândul întreprinderilor, a urcat în august până la 51,1 puncte, de la un nivel de 50,9 puncte în luna iulie. Este a treia lună de creştere şi totodată cea mai ridicată valoare a acestui indicator după luna mai 2024.
Pragul de 50 de puncte al acestui indicator separă o creştere a activităţii economice, de o contracţie a economiei.
"Zona euro este pe o traiectorie ascendentă, deşi mai are mult de parcurs până la un impuls real", subliniază Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank (HCOB).
Indicatorul PMI privind serviciile, un sector dominant în economia zonei euro, a urcat în septembrie la 51,4 puncte, de la 50,5 puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni şi peste previziunile care indicau un nivel de 50,5 puncte.
Dar indicele privind producţia a scăzut la 49,5 în septembrie, de la 50,7 puncte în august.
Care sunt principalele arii economice din zona Euro care au înflorit
Studiul arată evoluţii divergente în rândul primelor două economii ale zonei euro. Germania a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere a activităţii economice din mai 2023. în timp ce Franţa a raportat a 13-a lună de declin consecutiv.
Per ansamblu, rata angajării în zona euro a stagnat în septembrie, după şase luni de creştere a numărului locurilor de muncă create. În industrie au continuat concedierile, în timp ce creşterea în sectorul serviciilor a fost cea mai redusă din ultimele şapte luni.
Creşterea activităţii economice în zona euro vine după ce Banca Centrală Europeană a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de luna aceasta, în linie cu previziunile, dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară.
Consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană "este decis să se asigure că inflaţia se va stabiliza la ţinta sa de 2% pe termen mediu" şi "a stabilit că rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,00%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%", se arată în comunicatul BCE.
Euro nu poate înlocui dolarul ca monedă de rezervă mondială. Care este motivul
Euro nu poate înlocui dolarul ca monedă de rezervă globală, dar trebuie să-şi întărească rolul pe plan mondial, parţial pentru a proteja blocul în cazul unei pierderi masive de încredere în moneda SUA, a afirmat preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, transmite Reuters.
Anul acesta dolarul s-a depreciat, în urma politicilor haotice ale administraţiei Trump, sporind solicitările în Europa pentru un rol mai important al euro pe plan mondial, pentru a furniza investitorilor un refugiu sigur.
Analiştii şi şefii băncilor centrale şi-au exprimat temerile că taxele vamale fac impredictibilă politica comercială, iar reducerile fiscale masive promise de preşedintele Donald Trump fac datoria SUA nesustenabilă. În plus, atacurile şefului statului la adresa independenţei Rezervei Federale a SUA (Fed) au afectat reputaţia dolarului de refugiu sigur.
"Dolarul SUA nu mai este perceput pe deplin ca refugiu sigur. Deşi nu pare nici realist, nici dezirabil în viitorul apropiat ca euro să înlocuiască dolarul ca monedă de rezervă globală, o importanţă globală mai mare a euro este cu certitudine posibilă şi dezirabilă", a declarat Joachim Nagel.
Pentru ca euro să devină mai important pe plan internaţional, blocul trebuie să aibă o politică fiscală orientată spre stabilitate, politici predictibile, capacităţi militare, extindere, lichiditate şi pieţe deschise de capital, precum şi o gamă largă de investiţii sigure, de înaltă calitate, a explicat Nagel.
Acesta a adăugat: "nivelul ridicat al economiilor gospodăriilor din Europa ar trebui mai bine canalizat pentru a spori inovarea, productivitatea şi competitivitatea. Economiile noastre sunt necesare acum pentru a finanţa tranziţia verde şi digitală a Europei, precum şi cheltuielile cu apărarea".
Deprecierea dolarului a dus, totuși, la creșterea încrederii globale în Euro
Deşi reducerea încrederii în dolar a sporit valoarea euro, preşedintele Bundesbank şi-a exprimat îngrijorarea privind actuala apreciere a monedei unice, pe fondul dificultăţilor comerciale globale.
De asemenea, euro trebuie să poată evita ameninţările legate de stabilitate de pe urma majorării rolului monedelor digitale stabile (stablecoins) în lumea financiară, susţine Nagel.
Stablecoins sunt concepute să-şi păstreze valoarea, dar fără reglementări reprezintă un risc la adresa stabilităţii financiare, deoarece pierderea încrederii în ele ar putea duce la vânzări de urgenţă ale activelor de rezervă, în special obligaţiuni guvernamentale SUA.