Retailerul românesc Spy Shop are un nou CEO: Florin Marițescu preia rolul de la Sergiu Dangulea

Sursǎ foto: Wall-street.ro

Retailerul românesc Spy Shop are un nou CEO: Florin Marițescu preia rolul de la Sergiu Dangulea

Florin Marițescu preia rolul de CEO al companiei Spy Shop, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de sisteme de securitate, de la Sergiu Dangulea. Acesta din urmă rămâne în continuare în board, fiind implicat în analiză, strategie și dezvoltare alături de noul CEO și consiliul de administrație.

De peste 10 ani alaturi de Spy Shop, Florin Marițescu a ocupat mai multe funcții în zona logistică, iar până de curând a deținut funcția de Manager de Achiziții. A avut o contribuție esențială în dezvoltarea și evoluția business-ului, fiind unul din primii angajați care a crescut și s-a dezvoltat odată cu compania.

„Născut în Timișoara, Florin, 38 ani, este o persoană activă, fiind pasionat de alpinism, călătorii și sporturi extreme. Acesta deține o diplomă de Bussines Management și Resurse Umane iar de-a lungul timpului a absolvit mai multe programe de specializare în diverse domenii de business. A fost parte integrantă din consiliul de conducere Spy Shop în ultimii ani și a demonstrat un angajament constant față de valorile și viziunea companiei. Obiectivele principale din funcția de CEO sunt continuarea dezvoltării business-ului și creșterea cifrei de afaceri - care în 2024 a ajuns la 22 milioane euro, aplicând în continuare principiile guvernanței corporative”, anunță reprezentanții Spy Shop.

Cu peste 50 de branduri partenere in portofoliu, Spy Shop își propune pentru 2025 diversificarea canalelor de vânzare, creșterea cotei de piață prin achiziția de clienți și parteneri noi, cât și dezvoltarea gamei de produse prin atragerea unor noi branduri de top.

Personalizate pentru tine