eMAG introduce o taxă pentru fiecare comandă făcută de clienți: cât vei plăti

Sursǎ foto: eMAG

eMAG introduce o taxă pentru fiecare comandă făcută de clienți: cât vei plăti

Cuprins Articol:
eMAG, cel mai mare retailer online din România, introduce o taxă pentru servicii operaționale pentru fiecare comandă plasată pe platformă, conform informațiilor analizate de Wall-street.ro și confirmate cu selleri din Marketplace-ul eMAG. Aceasta intră în vigoare începând cu 17 aprilie.

Cât este taxa aplicată de eMAG clienților 

Conform informațiilor analizate de Wall-street.ro, taxa pentru servicii operaționale este cuprinsă între 1,49 de lei și 3,99 de lei (TVA inclus) și va fi stabilită în funcție de valoarea comenzii. Taxa e aplicată pentru toate comenzile, fie că veți cumpăra de la selleri din marketplace sau produse vândute direct de către eMAG.

Taxa va fi adăugată automat la valoarea totală a fiecărei comenzi plasate de către clienți.

De ce aplică eMAG această taxă

Retailerul online a justificat taxa, în mesajul transmis comercianților din marketplace, ca fiind o modalitate de a spriji dezvoltarea continuă a platformei eMAG în extinderea funcționalităților și a tehnologiei și în susținerea serviciilor operaționale necesare pentru o experiență de cumpărare cât mai bună pentru clienți.

Taxa va intra în vigoare începând cu data de 17 aprilie. eMAG a oferit Wall-street.ro o reacție cu privire la introducerea noii taxe. O găsiți AICI în integralitate. 
 

Schimbări la eMAG în ultima lună: concedieri și plecarea unuia dintre șefi

Retailerul eMAG a anunțat la începutul acestei luni o campanie de restructurare organizațională, așa cum Wall-street.ro a scris AICI. Retailerul online va concedia 3% din angajați.

De asemenea, recent, și-a anunțat plecare din organizație și Irina Pencea, care a ocupat tim pde aproximativ 4 ani funcția de General Manager România, Bulgaria și Ungaria. 


 

Personalizate pentru tine