Alex Dobre, Zitec, despre AI: Adevărații câștigători vor fi cei care vor ști să distingă între hype-ul de moment și soluțiile concrete

Alex Dobre, Zitec, despre AI: Adevărații câștigători vor fi cei care vor ști să distingă între hype-ul de moment și soluțiile concrete

„Transformarea digitală în retail nu mai este de mult doar un trend, însă este important să vorbim în continuare despre ea, pentru că rămâne unul dintre principalele motoare de creștere a afacerii”, consideră Alex Dobre, Retail & distribution Director în cadrul Zitec și unul dintre speakerii cu care te vei întâlni la evenimentul European Digital Commerce (EDC), organizat de VTEX și Amazon Web Services. Evenimentul va atrage pe 18 noiembrie, la Nord Events, cei mai importanți retaileri din industrie. Sute de participanți și zeci de speakeri, din India pâna în SUA, vor fi prezenți la evenimentul toamnei în comerț. Rezervǎ-ți acum locul în sală.

Wall-street.ro: Ce tendințe vezi în e-commerce, dar și în provocările acestei industrii anul acesta, dar și în următorii 2-3 ani?

Alex Dobre, Zitec: Transformarea digitală în retail nu mai este de mult doar un trend, însă este important să vorbim în continuare despre ea, pentru că rămâne unul dintre principalele motoare de creștere a afacerii. În procesul de consultanță pe care îl avem cu clienții noștri apare tot mai des această nevoie, în special în contextul unui model de business cu o componentă omnichannel unitară, în care consumatorii se așteaptă la aceeași experiență atât în mediul online, cât și offline, pe tot fluxul de achiziție.

Contextul pieței va accelera digitalizarea și va împinge afacerile online să găsească soluții pentru a rămâne competitive. Modul în care retailerii abordează soluțiile de transformare digitală le va permite să se diferențieze în piață, prin valoarea oferită clienților lor. Anul acesta observăm mai multă precauție în privința consumului, dar și a investițiilor, tendință care pare să continue și în următorii ani. Astfel, consumatorii devin tot mai atenți la valoarea și experiența oferite de comercianți.

Nu este nicio noutate că o afacere de success în retail merge pe un model de business în care componenta de e-commerce este cel puțin la fel de prezentă precum este cea a magazinelor fizice. Iar succesul depinde în mare măsură de capacitatea de a ajunge la clienți, de a le oferi o experiență excelentă de cumpărături, de a implementa strategii eficiente de fidelizare și de a optimiza operațiunile interne pentru reducerea costurilor. Astfel, tot mai mulți retaileri prioritizează strategiile omnichannel pentru a oferi clienților experiențe mai bune în toate interacțiunile cu magazinul, fie el fizic sau virtual.

Un alt trend despre care s-a vorbit foarte mult și în jurul căruia este extrem de mult entuziasm este A.I. Adevărații câștigători vor fi cei care vor ști să distingă între hype-ul de moment și soluțiile concrete care le pot eficientiza munca și scala afacerea. Este important să ai un partener tehnologic care în urma procesului de consultanță îți poate recomanda cea mai bună soluție pentru nevoia ta de business.

De exemplu, soluțiile bazate pe AI contribuie la automatizarea și personalizarea interacțiunilor, oferind clienților răspunsuri rapide sau sugestii personalizate în timp real pe platformele online. Cu ajutorul acestora, pot fi create oferte personalizate, recomandări de produse care cresc gradul de satisfacție al clienților.

Pe termen mediu, retailerii vor trebui să se axeze pe eficiența operațională și reducerea costurilor. O prezență puternică în mediul online, cu o platformă de e-commerce bine optimizată, este la fel de importantă pentru a atrage și reține clienți într-o piață din ce în ce mai competitivă. Iar soluțiile de automatizare și optimizare a proceselor interne sunt critice pentru a menține această competitivitate, precum și profitabilitatea comercianților. Totodată avem proiectele de data analytics care îi pot ajuta pe retaileri să aibă o viziune globală asupra impactului deciziilor pe care le iau și care afectează performanța departamentelor sau echipelor lor, de multe ori în timp real.

Pe 18 noiembrie, la Nord Events, pregătește-te pentru o zi întreagă cu idei inovatoare, dezbateri captivante, prezentări hands-on, networking de calitate și un relaxant cocktail party. Totul, pentru a genera oportunități de business și conținut exclusiv. Înscrie-te In Person dacă vrei să te bucuri de experiența evenimentului la fața locului şi sǎ profiți de sesiunile de networking extraordinare, dar și de cocktail party-ul de la finalul zilei.


Wall-street.ro: Ce consideri că lipsește pieței de e-commerce din România în prezent, dar și ce este foarte bine, în opinia ta?

Alex Dobre, Zitec: În primul rând, ne bucurăm să vedem o deschidere tot mai mare către transformarea digitală a afacerilor și către schimbările organizaționale necesare pentru a accelera acest proces. Comercianții au o înțelegere foarte bună a ROI-ului rezultat din adoptarea noilor tehnologii și vedem investiții considerabile în resurse dedicate, precum departamente sau echipe de Data Analytics sau Transformare Digitală. Descoperim și colaborăm cu echipe interne foarte bine pregătite, formate din specialiști cu experiență în procese de transformare digitală dar și cu parteneri tehnologici puternici precum VTEX care ne ajută să construim soluții sustenabile pentru afacerile lor.

Retailerii din România sunt bine conectați la piața globală și la tendințele tehnologice adoptate de marii jucători. Dar, din experiența noastră de până acum, am observat că încă există un potențial semnificativ de folosire a datelor și a tehnologiilor A.I. Pe de altă parte, precauția retailerilor este firească din cauza hype-ului uriaș generat în aceasta zonă.

În acest context, dacă soluțiile bazate pe Inteligența Artificială sunt implementate plecând de la o nevoie specifică de business, atunci sunt șanse mari ca ele să aibă un impact direct în profitabilitate. Abordarea complexităților Inteligenței Artificiale necesită un plan strategic clar și o înțelegere solidă a nevoilor specifice ale afacerii, cu care partenerul tehnologic vine în urma unui proces de consultanță și analiză de business.

În interacțiunile noastre cu clienții, ne-am concentrat pe identificarea nevoilor specifice care pot fi adresate prin servicii de data analytics și A.I.. Acest demers ne permite să înțelegem mai bine care sunt dorințele consumatorilor și să personalizăm interacțiunile, astfel încât să construim relații de durată. Ne propunem de asemenea să optimizăm eficiența operațională, ceea ce contribuie la reducerea costurilor și la asigurarea unei experiențe de cumpărare fluide pentru consumatori, atât în mediul online, cât și offline. În condițiile unui consumator mai precaut, aceste lucruri devin esențiale.

Wall-street.ro: Care vor fi principalele touchpoints pe care le vei avea în cadrul European Digital Commerce? Ce dorești să transmiți celor prezenți în sală?
Alex Dobre, Zitec: Vreau să ofer exemple de succes din experiența noastră legată de proiecte de transformare digitală precum și soluții concrete care răspund contextului pieței de retail din România. De asemenea, vreau să ajut retailerii să navigheze prin marea de informații legate de A.I. și Data Analytics, promovând soluțiile care adresează nevoile specifice pe care le au aceștia și care produc un impact real în business.

Vom discuta despre tehnologii prin care magazinele online să își îmbunătățească procesele și să ofere o experiență de cumpărături personalizată și eficientă. Mesajul meu către participanți va fi să prioritizeze transformarea digitală și să investească în tehnologie pentru a naviga cu succes provocările din e-commerce în anii următori.

EDC Summit este un eveniment realizat de către VTEX și susținut de:

  • Categoria Rebel Pink: AWS
  • Main Partner: theMarketer
  • Diamond Partner: IT Globers
  • Platinum Partner Innobyte
  • Gold Partners: Iviteb și FAN Courier
  • Silver Partners: Zitec și Netopia Payments

Personalizate pentru tine