Luna august este dedicată, în mod tradițional, concediilor, o pauză binemeritată care oferă un timp de odihnă și de răgaz de la muncă și de la activitățile de zi cu zi. Cei mai mulți caută să însoțească în vacanța lor și lecturi de vară care să le fie companie pe perioada zilelor libere, fie la plajă sau la poalele muntelui, fie în avion sau în mașină. Deși mulți cititori caută lecturi mai ușoare pe timpul verii, scriitoarea Felicia Mihali este de părere că „Vara nu ar trebui să fie un pretext pentru lecturi ușoare, ci o ocazie rară de a ne îngădui luxul gândirii profunde”.
„Între o călătorie și un pahar de vin rece, putem să descoperim lumi care nu apar pe hartă, dar care ne spun totul despre cine suntem și încotro ne îndreptăm”, a spus ea într-un dialog cu Wall-Street.ro.
Felicia Mihali este o scriitoare, jurnalistă și traducătoare de origine româno-canadiană. Stabilită în Canada din anii 2000, ea scrie atât în limba română, cât și în limba franceză și engleză. Opera ei include romane istorice, eseuri și literatură contemporană, adesea explorând teme precum identitatea, migrația, femeia și relațiile interculturale. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără romanul de debut, „Țara Brânzei”, care a făcut vâlvă după perioada comunistă. Anul acesta, Felicia s-a întors în România pentru a lansa „Tarotul de Cheffersville”, un docu-roman despre iubire, acceptare și refugiul în imaginație, bazat pe experiența autoarei ca profesoară, de data aceasta în comunitățile autohtone din Canada.
Scriitoarea a recomandat câteva cărți pentru vară și pentru perioada vacanțelor, despre care spune, însă, că nu sunt „lecturi confortabile”, dar care merg cu noi „dincolo de poveste”.
Am ales aceste opt cărți pentru că sunt oglinzi culturale, eseuri travestite în ficțiune, biografii colective scrise cu nerv și luciditate. De la miturile albaneze rescrise de Kadare, până la brutalitatea tăcută a migrației moderne, fiecare titlu ridică întrebări incomode, despre rasă, apartenență, libertate sau memorie. Nu promit lecturi confortabile. Dar dacă literatura are un rost, acela e să ne incomodeze inteligent.
Felicia Mihali, scriitoare (foto)
Sursa foto: Facebook / Felicia Mihali
1. „Culegătorii de afine”, de Amanda Peters
Amanda Peters explorează în acest debut povestea unei fetițe dispărute dintr-o comunitate indigenă din Canada și impactul dispariției ei asupra a două familii. Este un roman despre pierdere, identitate și recuperare, dar și unul care îmbină misterul cu reflecția asupra rănilor istorice ale populației Mi’kmaq.
„O carte care m-a tulburat profund pentru că atinge o rană veche și universală: copilul pierdut, copilul smuls. Povestea micuței Ruth e despre identitate, despre ce înseamnă să fii rupt din rădăcinile tale și să trăiești cu un sentiment vag, dar dureros, că nu ești unde ar trebui să fii. Nu e doar ficțiune, e o formă de adevăr spus prin tăcerea unei fetițe. Un destin tragic, dar care este în același timp o poveste despre adevăr, iubire și iertare”, apreciază Felicia Mihali.
2. „Café Sarajevo”, de Josip Novakovich
„Café Sarajevo” este un jurnal de călătorie transformat într-o meditație lucidă despre memorie, război și apartenență. Novakovich, un autor născut în fosta Iugoslavie, se întoarce într-un spațiu marcat de conflict, căutând în Sarajevo nu doar amintiri, ci și o formă de împăcare personală cu istoria recentă.
Povestirile acestui canadian de origine croată spun povestea dură a migrației prin ochiul hâtru al unui scriitor. Alter ego-ul autorului este un personaj boem, care își trăiește exilul în dolce farniente, între burse literare și rezidențe de creație, departe de obsesia tipic americană pentru job, casă și mașină. Cu o ironie subtilă, fiecare povestire conturează fauna pestriță a marilor orașe, populată de indivizi care păcălesc sistemul cu inima ușoară. O lectură amuzantă, dar și profundă în același timp, ce răstoarnă clișeul migratului exploatat de sistem, prizonier în subsoluri insalubre.
Felicia Mihali, scriitoare
3. „De ce am părăsit Franța”, de Anais Gachet
Gachet scrie cu claritate și revoltă despre ce înseamnă să fii tânăr, negru și francez într-o societate care încă nu și-a asumat cu adevărat diversitatea. Un text scurt, dar tăios, care pune întrebări esențiale despre locul nostru în lume.
„Pentru nostalgici ai unei Europe idealizate, ai unei Franțe simbol al devizei `Liberté, égalité, fraternité`, acest mini-eseu reprezintă un duș rece necesar, menit să ne trezească din reveria europocentrismului. Prin intermediul unei narațiuni autobiografice despre decizia de a părăsi Franța (și, implicit, Europa în sens larg) pentru a se stabili în Canada, autoarea oferă un tablou complex al fenomenului migrator contemporan, în care noii veniți se divid clar în expatriați (migrația albă, de origine europeană) și migranți (provenind din lumea a treia)”, explică Felicia.
4. „Cine a adus-o pe Doruntina?”, de Ismail Kadare
„Cine a adus-o pe Doruntina?” este un mini-roman inclus în volumul „Aprilie spulberat”, aflat sub semnătura lui Ismail Kadare, unul dintre cei mai importanți scriitori albanezi și un autor reprezentativ în literatura universală.
„Sub pretextul unei anchete polițienești contemporane, autorul reînvie mitul fondator al poporului albanez, povestea fraților Constantin și Doruntina, reuniți de tradiție chiar și de dincolo de mormânt”, povestește Felicia Mihali.
5. „Versetele satanice”, de Salman Rushdi
Salman Rushid se numără printre autorii emblematici ai literaturii universale, cunoscut nu doar pentru forța scriiturii sale, ci și pentru curajul de a înfrunta fundamentalismul religios. Publicarea romanului „Versetele satanice” i-a atras o condamnare la moarte emisă de ayatolahul Khomeini, transformându-l într-un simbol al libertății de expresie.
Rana provocată de cuțitul care i-a străpuns ochiul în atentatul de acum câțiva ani sunt un preț dur plătit pentru libertatea de a scrie cu sinceritate despre ceea ce simți și ce crezi. „Versetele satanice” rămâne un roman de o complexitate narativă, socială și politică greu de egalat, având în același timp aerul unei comedii cu personaje caraghioase, dacă nu grotești. La fel ca destinul autorului, cu numeroasele sale meandre, dar care se termină cu happy end, cititorul ajunge să înțeleagă în final profunzimea unei cărți care are adesea aerul unei glume.
Felicia Mihali, scriitoare
6. „Versiunea lui Barney”, de Mordecai Richler
„Acuzat de un fost prieten că ar fi nu doar un soț crud, ci și un ucigaș, Barney decide să își scrie memoriile. Romanul, o frescă a Montrealului din anii `80, este mai mult decât portretul unui bărbat și al relației sale cu cele trei soții, ci reprezintă, în același timp, o poveste despre viața de familie și prietenie. O carte scrisă cu ironie fină și umor subtil de către unul dintre cei mai mari autori canadieni și universali”, explică Felicia Mihali.
7. „Brun: ce înseamnă să ai pielea brună în zilele noastre”, de Kamal Al-Solaylee
Deși rareori se recomandă eseuri care să fie incluse în lecturile de vară, Felicia Mihali nu se ferește să ne aducă în atenție „Brown: What Being Brown in the World Today Means (To Everyone)”, un volum în limba engleză care poate oferi un cadru de reflecție și pentru contextul imigranților din România, chiar dacă nu abordează direct această realitate.
Vara ne poate da răgazul necesar să ne actualizăm cunoștințele despre lume, istorie, politică la scară universală. Kamal Al-Solaylee, canadian de origine yemenită, oferă un eseu obligatoriu despre o nouă formă de sclavagism modern: experiența celor cu pielea brună, nici albă, nici neagră. Muncitorii nepalezi și pakistanezi, femeile de serviciu filipineze, culegătorii mexicani din toată America reprezintă o lume necunoscută, cu un ecosistem propriu, zguduit de povești tragice ale unor femei și bărbați care trăiesc departe de familiile lor, uneori chiar decenii, hrănindu-și copiii pe care nu-i pot vedea crescând. O lectură cutremurătoare, care îți poate zgudui profund viziunea despre lume.
Felicia Mihali, scriitoare
8. „Înainte să moară Brejnev”, de Iulian Ciocan
Un roman scurt, cu iz distopic și nostalgie redactată cu ironie, despre viața într-un Chișinău post-sovietic, unde trecutul comunist pare că nu vrea să moară.
„Fiecare roman semnat de Iulian Ciocan este, în felul său, o radiografie subtilă a societății din epoca comunistă, când singurul refugiu real în față tăvălugului istoriei este oferit de interiorul căminului. Acolo, micile drame de familie reușeau adesea să depășească efectele nocive ale propagandei. Extraordinarul talent al lui Iulian Ciocan este de a descrie, cu umor și ironie, o lume sumbră, săracă, lipsită de orizont”, apreciază Felicia Mihali.
