Românii cu bani au un moft aparte: angajează bucătari personali din Asia

Sursa foto: Shutterstock

Românii cu bani au un moft aparte: angajează bucătari personali din Asia

Pe fondul deficitului major de forță de muncă, estimat la peste 300.000 de persoane, piața serviciilor casnice premium din România se dezvoltă rapid. În 2025, peste 100.000 de muncitori străini au fost aduși legal în țară, iar pentru 2026 se estimează o nevoie reală de cel puțin dublul acestui contingent. Printre cei mai căutați lucrători se numără acum bucătarii personali din Asia, care transformă locuințele românilor în adevărate restaurante private.

Piața muncii din România se schimbă vizibil, iar în ultimul an s-a remarcat o tendință interesantă în segmentul serviciilor premium: tot mai multe familii înstărite aleg să angajeze bucătari personali din Asia, cunoscuți la nivel internațional sub denumirea de ,,personal chef”.

Citește și: Șoferii din India, extrem de căutați în România. Angajatorii se plâng că nu mai găsesc forță de muncă locală

Agenția de recrutare Work from Asia, raportează o creștere semnificativă a cererilor pentru angajarea de personal asiatic specializat în gastronomie fină și servicii casnice de lux. Acești profesioniști oferă familiilor din România meniuri personalizate și aduc experiența din restaurant direct acasă.

Românii cu posibilități financiare își doresc tot mai mult confort și experiențe culinare autentice chiar în propriul cămin. Bucătarii personali din Asia sunt foarte bine pregătiți, disciplinați și au o cultură culinară vastă, chiar dacă provin din Filipine, Indonezia sau Nepal, majoritatea au experiență internațională și știu să prepare atât mâncăruri asiatice, cât și europene. Se adaptează rapid gusturilor și stilului de viață al familiilor la care lucrează.

Yosef Gavriel Peisakh, General Manager Work from Asia 

Sursa foto: Work from Asia

Liderul agenției adaugă că bucătarii asiatici se remarcă printr-un nivel ridicat de profesionalism, disciplină și o cultură culinară formată prin ani de studiu și experiență în bucătării internaționale. 

„Acești profesioniști au lucrat adesea în restaurante de top, hoteluri de lux sau reședințe private din Orientul Mijlociu, Europa și Asia de Sud-Est. Pentru mulți dintre clienții noștri, a avea un personal chef nu mai este un lux, ci o formă de echilibru între viața profesională și cea personală”, subliniază Peisakh.

Selecția acestor angajați este una atentă și riguroasă, bazată pe competențe, experiență și capacitatea de a lucra în medii exigente. 

„Pe zona de personal casnic, ne ocupăm frecvent de recrutarea de menajere, bone, îngrijitori pentru persoane vârstnice și șoferi personali, oameni discreți, responsabili și dedicați. În paralel, tot mai multe solicitări vin pentru muncitori calificați: bucătari, ajutori de bucătari, cofetari, bijutieri, personal chef și șoferi de tir. Fiecare candidat trece printr-un proces de evaluare complet, care include testarea abilităților practice și verificarea experienței anterioare”, precizează Peisakh.

Potrivit datelor oficiale, în 2025 contingentul de lucrători străini aprobat pentru România a fost de 100.000 de persoane, însă cererile depuse la Inspectoratul General pentru Imigrări au depășit 230.000, semn că nevoia reală a pieței este mult mai mare. Sectorul HoReCa, construcțiile și serviciile casnice rămân printre cele mai afectate domenii.

România va avea un contingent mai mic de muncitori străini admiși în România, în 2026

Reamintim că Guvernul României a decis să scadă contingentul de muncitori străini nou-admiși de pe piețe non-UE, în 2026. Ministrul Muncii a justificat această decizie pe fondul faptului că urmează un val de disponibilizări în 2026 și e nevoie de locuri de muncă pentru românii care rămân șomeri.  

„Nu sunt adversarul acelor oameni, pentru că ei plătesc taxe și muncesc onest în această țară. În același timp însă, având în vedere că în calcul pentru salariu minim ne-a spus, printre altele, Institutul Național de Statistică, faptul că există posibilitatea de a avea un anumit număr de disponibilizări în anul viitor, eu am considerat de cuviință ca în anticiparea acestor probleme sociale, până la urmă, să avem cât mai multe locuri de muncă disponibile pentru cetățenii români”, a declarat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, la Digi24.

Personalizate pentru tine