Cu cât vor crește salariile în 2026? Consultant: „Bugetele de creșteri salariale, în scădere față de acum doi ani”

Sursa foto: Shutterstock.com

Cu cât vor crește salariile în 2026? Consultant: „Bugetele de creșteri salariale, în scădere față de acum doi ani”

Angajatorii din România iau în calcul creșteri salariale de 6% pentru 2026, potrivit datelor furnizate de experții de la compania de consultanță Mercer Marsh Benefits, din studiul Total Remuneration Survey 2025, în baza răspunsurilor primite de la 435 de angajatori, din 15 industrii din România.

„Bugetele de creșteri salariale sunt în scădere față de acum doi ani, când vorbeam de o cifră de 7%. Pentru 2026, ca previziuni, estimăm creșteri de 6% și, cu una actuală, pentru 2025, la 5,5%”, a explicat Alina Popescu, Talent Information Solution Leader la Mercer Marsh Benefits.

Specialistul mai arată că firmele care nu au rezultate financiare în parametri optimi vor întâmpina dificultăți în a crește salariile cu mai mult de 6%, mai ales acolo unde sindicatele vor împinge negocierile din contractul colectiv către un procent de 9%. Va exista, însă, o soluție de compromis, în situația angajaților încadrați cu salariul minim pe economie, care vor fi cei mai afectați de inflație.

Reamintim că rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85%, iar mărfurile alimentare cu 8,92%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Cu o inflație de 9% ar însemna că România este printre puținele țări din UE în care creșterea nominală este una negativă, cu bugete aprobate de 6%, asta dacă nu reușim cumva să aprobăm o sumă mai mare. Dar acolo unde sunt creșteri aproape de 0%, adică inexistente, va fi destul de dificil să avem un scenariu pozitiv și să fie depășite creșteri salariale de 6% (...) Urmează să mai facem un nou studiu pe creșteri salariale prin care să vedem dacă angajatorii reușesc să își aprobe un buget puțin mai mare. Nu ne așteptăm să fie chiar 9% creșteri salariale pentru toată lumea, nu peste tot există contracte colective de muncă menite să acopere creșteri salariale mai mari”, a mai precizat Alina Popescu, în cadrul unui eveniment. 

La nivel de domenii de activitate, IT-ul și-a crescut estimările de creșteri salariale, de la 3% la 5%, ca previziuni pentru 2026. În restul industriilor, regăsim, în mare parte, estimări de creșteri salariale de 7%, potrivit datelor furnizate de compania de consultanță. Excepție fac industria farmaceutică și industria non-manufacturing (în care sunt incluse domenii precum construcțiile, agricultura și chimia), care oferă cu 12% mai mult decât media din celelalte industrii.

Forța de muncă activă, în scădere în România

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) s-a situat la 63,3%, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, iar numărul persoanelor active era de aproape 8,23 milioane, dintre care circa 490.000 se încadrau la categoria şomeri, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Situația economică actuală a redus considerabil din numărul de locuri de muncă pe care tinerii și candidații la început de carieră puteau accesa. Trebuie spus și că România a devenit ţara din UE cu cea mai mare rată a şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), conform datelor Eurostat din decembrie 2024, astfel că ţara noastră a depăşit state precum Spania şi Grecia, unde şomajul în rândul tinerilor a fost mereu o problemă.

„În ceea ce privește situația geopolitică, de luat în calcul sunt și scăderea forței de muncă (suntem în top 3 din UE la acest capitol), scăderea longevității – unde România stă foarte prost – corelată cu o creștere a șomajului în rândul tinerilor. Per total, situația nu arată foarte bine. La nivelul UE există oricum o tendință de descreștere a forței de muncă active”, a concluzionat Alina Popescu, de la Mercer Marsh Benefits.

Personalizate pentru tine