„Referitor la reducerea forţei de muncă, vă asigurăm că analizăm provocările legate de costuri. Analizăm tranziţia către un mediu cu preţuri mai mici la petrol. Şi avem, aşa cum am menţionat, programe pentru creşterea eficienţei costurilor, care includ şi analiza dimensiunii forţei de muncă. Am făcut deja unele reduceri. Estimăm o reducere de aproximativ 1.000 de posturi, dintre care suntem deja la jumătate, majoritatea fiind realizate anul acesta, dar o parte va fi realizată în 2026 şi 2027. Da, continuăm să facem acest lucru şi lucrăm la multe măsuri, deja în curs de implementare”, a precizat Cristina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, potrivit HotNews.ro.
Ce economii speră să facă austriecii, după concedieri și automatizări
Ţinta totală de economii este de aproximativ 150 de milioane de euro, de realizat până în 2027 faţă de 2024. Aceasta include reduceri de personal, servicii, simplificare şi automatizare.
Reprezentanții de la OMV Petrom au transmis încă din luna septembrie cu privire la posibilitatea de a disponibiliza aproximativ 1.000 de angajaţi, în urma unei decizii de restructurare luate de principalul său acţionar, grupul austriac OMV.
La acel moment, OMV Petrom a transmis că nu comentează cifrele privind restructurarea personalului la nivelul companiei, însă a precizat că orice măsuri de disponibilizare vor fi decise potrivit legii şi după consultarea sindicatelor.
Sectorul petrolier şi al gazelor naturale trece printr-un amplu proces de reorganizare la nivel global. Financial Times a anunţat în toamnă că şi ConocoPhillips intenţionează să-şi reducă personalul cu o pătrime până la finalul anului viitor, pe fondul temerilor că o creştere a producţiei cartelului OPEC va genera o scădere abruptă a preţurilor. Înainte de această informaţie, gigantul BP anunţase că îşi va diminua numărul de angajaţi cu cel puţin 15%, pornind de la o bază de 40.000 de salariaţi. De asemenea, Chevron a prezentat în februarie un plan de reducere a personalului cu aproximativ 20%.
Restructurarea decisă de OMV este una relativ mai modestă, urmând să plece din grup 2.000 din cei 23.000 de angajaţi, ceea ce reprezintă aproximativ 8,7% din total. Din această cifră, 400 de posturi vor fi eliminate în Austria, unde compania are 5.400 de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de 7,4%, mai redus decât nivelul de la nivel de grup.
Cum în România sunt angajaţi 44% dintre salariaţii grupului, respectiv 10.158 de persoane, este probabil ca numărul disponibilizărilor să fie în jur de 1.000 de persoane.
OMV Petrom şi-a majorat numărul de angajaţi cu 25% în ultimul an, ceea ce înseamnă peste 2.000 de noi salariaţi, în special ca urmare a internalizării unor activităţi de operaţiuni şi mentenanţă în divizia de explorare şi producţie. Astfel, compania a ajuns la 10.158 de angajaţi la mijlocul acestui an, de la 8.098 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania va decide intern cine va părăsi grupul.
Grupul austriac stabileşte de obicei o cifră ţintă, iar filialele sunt responsabile de elaborarea programelor de restructurare, pe care le trimit ulterior spre aprobare. În urma negocierilor ulterioare, programele fiecărei filiale sunt validate. Ceilalţi aproximativ 600 de angajaţi care vor pleca vor proveni cel mai probabil fie din filialele din zonele în care OMV şi-a redus prezenţa, fie de la rafinăria sa din sudul Germaniei sau din Slovacia.
Grupul austriac OMV Aktiengesellschaft deţine 51,156% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,698%, potrivit datelor afişate de Bursa de la Bucureşti.