Compania care dezvoltă soluții digitale pentru Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, face angajări în România

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Compania care dezvoltă soluții digitale pentru Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, face angajări în România

AD/01, studioul de tehnologie care dezvoltă soluții digitale pentru brandurile grupului Ahold Delhaize a ajuns la 200 de angajați în sediul din București și anunță că face angajări.

AD/01 reunește experți în inginerie software, cloud, analiză de date, QA, management de produs și design – toți concentrați pe dezvoltarea de tehnologii care îmbunătățesc experiența clienților și eficiența operațională.  

Compania își propune să continue această traiectorie de creștere, vizând atingerea unui număr de peste 236 de angajați până la finalul anului 2025.

Recrutări AD/01: Ce specialiști caută compania să angajeze la București 

AD/01 caută în mod activ specialiști în diverse domenii tehnologice, pe poziții precum: 

  • Java & Kotlin (Back-End Engineering)
  • DevOps & Cloud Engineering (AWS, Kubernetes, Terraform)
  • Administrare Baze de Date Oracle
  • Front-End Development (React, TypeScript)
  • QA & Automatizarea Testării
  • Data Engineering & Analytics și Product Management.

Următorul pas este stabilirea unei prezențe în Serbia, care va completa expertiza și capabilitățile hub-ului din București.

Personalizate pentru tine