Scandal la Fondul Proprietatea: Statul vrea altă selecție de administratori. ROCA FP face apel la ”responsabilitate”

Sursa foto: Shutterstock

Scandal la Fondul Proprietatea: Statul vrea altă selecție de administratori. ROCA FP face apel la ”responsabilitate”

Cuprins Articol:
Statul român, prin Ministerul Finanțelor, a cerut reluarea procesului de selecţie pentru un nou administrator al Fondul Proprietatea (FP). ROCA FP, entitatea preferată anterior de Comitetul Reprezentanților FP pentru preluarea administrării fondului, a salutat demersul Ministerului Finanțelor, dar totodată a făcut un apel ”la responsabilitate și bună credință în dezbaterea publică inițiată de acționarii minoritari”, menționând că această campanie ”aduce prejudicii serioase Fondului Proprietatea”.

Finanțele controlează aproximativ 11,5% din capitalul social al Fondul Proprietatea. 

Ministerul Finanțelor a cerut completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondul Proprietatea din 29 septembrie 2025, cu puncte care vizează reluarea procesului de selecţie pentru un nou administrator al fondului.

 

Ce condiții vrea statul pentru selectarea administratorului Fondul Proprietatea

Statul vrea o procdură ”simplificată, transparentă şi eficientă”, cu o durată maximă de 150 de zile şi costuri limitate la 1,5 milioane de lei. De asemenea, se mai cere ca unul dintre criteriile de selecţie ale noului administrator să fie acela ca administratorul unic să gestioneze active cel puţin egale cu valoarea activelor Fondului Proprietatea, acum 500 milioane euro.

Ministerul mai cere ca propunerile de candidaţi eligibili venite din partea acţionarilor să fie analizate de Comitetul Reprezentanţilor, iar rezultatul evaluării să fie prezentat acţionarilor sub forma unui raport comparativ, cu recomandări motivate.

ROCA FP, apel la responsabilitate

La puțin timp după anunțul Ministerului Finanțelor, ROCA FP, o entitate rezultată din asocierea românilor de la ROCA Investments și administratorul luxemburghez de fonduri de investiții alternative IRE AIFM HUB, a lansat ” un apel la responsabilitate și bună credință în dezbaterea publică inițiată de acționarii minoritari”.

”Având în vedere întrunirea de astăzi a unor acționari minoritari ai Fondului Proprietatea și campania publică prin care aceștia solicită anularea procesului de selecție a noului administrator și contestă Comitetul Reprezentanților, ROCA FP atrage atenția asupra câtorva aspecte esențiale legate de recentele evoluții privind adunarea generală ordinară a acționarilor Fondului Proprietatea, programată pentru data de 29.09.2025, și care are ca punct pe ordinea de zi și alegerea noului administrator al Fondului”, se menționează într-un comunicat de presă al ROCA FP.

Potrivit ROCA FP, ”această campanie desfășurată în spațiul public de către un grup de acționari, având ca obiectiv anularea procesului de selecție a noului administrator și discreditarea Comitetului Reprezentanților, aduce prejudicii serioase Fondului Proprietatea. Acțiunile respective subminează imaginea Fondului, afectează percepția și încrederea investitorilor și pot genera o volatilitate accentuată, scăderea prețului acțiunilor și, implicit, pierderi semnificative pentru acționari”.

Ei susțin că situația nu aduce beneficii nimănui: nici Fondului Proprietatea, nici acționarilor săi pe termen lung, nici pieței de capital din România.

ROCA FP: Acuzațiile nefondate pun în discuție nejustificat procesul de selecție

”Mai mult, acuzațiile nefondate și presiunile publice pun în discuție, în mod artificial și nejustificat, un proces de selecție transparent și legitim, demarat chiar la solicitarea Adunării Generale a Acționarilor”.

Roca FP subliniază că procesul de selecție a fost desfășurat în conformitate cu cadrul legal aplicabil și cu standardele de guvernanță corporativă, asigurând transparență și imparțialitate, cu asistență din partea a doi consultanți de prestigiu la nivel internațional, respectiv Deutsche Numis (parte a Deutsche Bank) în calitate de Consultant pentru Selecție, și Refinitiv Limited, membru al London Stock Exchange Group (LSEG), angajat să efectueze o investigație independentă de tip due diligence cu privire la IRE și Impetum, precum și a personalului de conducere al acestora - după cum s-a menționat în Raportul Comitetului Reprezentanților privind procesul de selecție a administratorului.

”În această etapă finală de proces, beneficiile unui vot democratic în adunarea generală din 29 septembrie 2025 (indiferent de rezultatul acestuia) sunt mult mai mari decât o decizie nejustificată de anulare a procesului de selecție. O astfel de decizie ar trimite un semnal negativ cu consecințe dezastruoase pentru opțiunile viitoare ale Fondului Proprietatea și s-ar putea ajunge chiar la un blocaj în administrarea Fondului”, spun oficialii ROCA FP.

ROCA FP a salutat  propunerea Ministerului Finanțelor de a completa ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 29 septembrie ”cu două puncte esențiale pentru clarificarea criteriilor de evaluare și eligibilitate pentru toți candidații, criterii care au fost aplicate de la începutul procesului de selecție și de-a lungul celor două etape de due diligence prin care a trecut ROCA FP”. 

Compania a anunțat că începând cu data de 08.09.2025, de la orele 16.00, îi invită pe toți acționarii la un webinar organizat de ROCA FP dedicat informării acestora.

Citiți mai mult despre Planurile ROCA FP pentru Fondul Proprietatea.
 

Personalizate pentru tine