Top fonduri mutuale locale în ultimul an: Câștigurile au depășit cu mult inflația și dobânzile bancare

Sursă Foto: Shutterstock

Top fonduri mutuale locale în ultimul an: Câștigurile au depășit cu mult inflația și dobânzile bancare

Cuprins Articol:
Românii care au avut inspirația de a investi în fondurile de investiții locale și-au proteja mult mai bine averea personală, în condițiile în care câștigurile au crescut mult peste rata inflației.

Potrivit datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), industria de asset management din România a atins, în luna septembrie, un nou maxim istoric al activelor nete acumulate în fondurile deschise de investiții, apropiindu-se de 32 miliarde lei, pe fondul creșterii susținute a interesului investitorilor pentru investiții constante și diversificate. 

Totodată, numărul de investitori a depășit 1 milion, pe acest segment al pieței locale.

Potrivit raportului lunar întocmit de AAF, activele nete totale ale celor 247 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut cu 1,8% în septembrie, ajungând la 55,9 miliarde lei (circa 11 miliarde euro), față de începutul anului industria consemnând o creștere de 15,6%.

Segmentul fondurilor deschise locale a fost unul dintre motoarele acestei evoluții, înregistrând un avans de 2,5% față de luna precedentă și un plus de 20,1% de la începutul anului, până la 31,9 miliarde lei (6,3 miliarde euro). 

Fondurile de acțiuni și cele diversificate au atras intrări consistente, confirmând apetitul crescut pentru investiții cu potențial de randament ridicat.

Pe totalul pieței, intrările nete din luna septembrie au însumat 238 milioane lei (46,9 milioane euro), reflectând încrederea investitorilor în produsele administratorilor de fonduri.

Piața fondurilor străine în România a urcat și ea

Pe piața fondurilor deschise străine distribuite în România, activele au urcat cu 3,1%, până la 2,4 miliarde lei (0,48 miliarde euro), în timp ce fondurile de investiții alternative locale au înregistrat o ușoară creștere de 0,7%, atingând 21,5 miliarde lei (4,2 miliarde euro). 

Totodată, numărul total al investitorilor se apropie de 1.100.000 de persoane.

„Creșterea constantă a activelor administrate reflectă maturizarea pieței locale de asset management și nivelul tot mai ridicat al încrederii investitorilor în fondurile de investiții. (...) Tot mai mulți români înțeleg astăzi beneficiile investițiilor diversificate și rolul acestora în protejarea și creșterea capitalului pe termen lung. Dinamica pozitivă din 2025 arată că fondurile de investiții au devenit un pilon stabil al economiei românești și o alternativă reală la alte metode de economisire”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

Top cele mai performante fonduri locale

Datele centralizate de AAF mai arată că cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 24,5% și 31,9%. 

Sursa: AAF

Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 112,7% și 124,4%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față̆ de luna septembrie 2022). 

Sursa: AAF

Personalizate pentru tine