Cum răspunde Raiffeisen Bank la mesajul transmis de Consiliul Concurenței
Reacția băncii transmisă într-un comunicat de presă:
Raiffeisen Bank reacționează după mesajul transmis de Consiliul Concurenței, potrivit căruia băncile sancționate în dosarul ROBOR ar fi încercat să împiedice finalizarea investigației. Banca susține că nu a cerut în instanță blocarea unei amenzi și că demersurile sale au vizat dreptul la apărare.
Raiffeisen Bank nu a solicitat în instanță blocarea unei eventuale amenzi, așa cum a fost afirmat în spațiul public. O astfel de abordare nici nu era posibilă, în condițiile în care nu exista încă o decizie a autorității. Raiffeisen Bank a inițiat demersurile prevăzute de lege pentru a demonstra corectitudinea conduitei sale, așa cum am anunțat public pe 8 iunie, în contextul investigației derulate de Consiliul Concurenței.
În cadrul acestor demersuri legale, Raiffeisen Bank a solicitat, ca măsură provizorie, suspendarea procedurii de investigație până la clarificarea unor aspecte legate de accesul la dosar și de exercitarea deplină a dreptului la apărare. Aceste aspecte nu au fost încă soluționate de instanță.
Subliniem că asemenea demersuri sunt firești și legitime în exercitarea dreptului la apărare. În același timp, problema de fond rămâne neschimbată: investigația nu a identificat nicio probă împotriva băncii. Suntem nevinovați și vom întreprinde toate demersurile legale, atât în instanțele locale, cât și în cele europene, pentru a confirma legalitatea și responsabilitatea acțiunilor noastre.
Consiliul Concurenței spune că a câștigat procesele cu două bănci implicate în investigația privind stabilirea ROBOR
Consiliul Concurenței a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind stabilirea indicelui ROBOR, care au solicitat instanțelor (Judecătoria sector 1 și Curtea de Apel București) suspendarea unor proceduri legal derulate de autoritatea de concurență, pentru a bloca finalizarea cazului. Sentințele instanțelor nu sunt definitive, băncile putând face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Aceste acțiuni reprezintă o premieră. Niciodată în istoria Consiliului Concurenței nu s-a mai întâmplat așa ceva: băncile au încercat pe toate căile, fie la judecătorie, fie la Curtea de Apel, să blocheze finalizarea investigației. O companie care se consideră nevinovată merge în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția. În acest caz, însă, băncile s-au adresat instanței, cerând suspendarea audierilor, deliberărilor și redactarea deciziei, cu scopul de a ne împiedica să finalizăm investigația. Ultimul proces s-a judecat luni dimineață, iar instanța a confirmat faptul că demersurile de blocare a procedurilor nu au avut fundament legal”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.