Cum ar putea BLIK să reducă plățile cash?
BLIK este un sistem de plăți mobile care a fost lansat cu sprijinul tuturor băncilor importante din Polonia în 2015. Acesta a devenit modalitatea de plată preferată de utilizatorii din Polonia, iar, conform datelor din 2022, aproximativ 70% din toate tranzacțiile BLIK reprezintă cumpărături online.
„Intenția inițială a fost de a ieși din Polonia, mai degrabă decât de a intra în România, fiind vizate 10 țări, dar primele noastre destinații sunt România și Slovacia. În Polonia, proiectul a început acum 11 ani, o inițiativă generată de 6 bănci locale, ulterior și Mastercard, în ideea de a oferi consumatorului alternative pe lângă modalitățile de plată de la acel moment, în ideea de a încerca să convertească cât mai mult din plățile făcute cash. Acesta a fost și rezultatul. Ce vedem în Polonia după 10 ani este că sistemul de plată a facilitat conversia de la cash la plata digitală, în special în zona de ecommerce”, spune reprezentantul BLIK.
De ce a ales BLIK România? „Am constatat destul de multe lucruri similare”
Românii privesc adesea către Polonia ca un model în ceea ce privește dezvoltarea economică, infrastructura și transformarea digitală. Noua „lecție” pe care ne-o pot da polonezii poate fi reducerea plăților cash, care sunt legate adesea de evaziunea fiscală.
„Atunci când am făcut analiza și ne-am orientat în ce țări să venim, am constatat destul de multe lucruri similare. Aceeași tendință de a folosi cash în zona de ecommerce, unde credem că, cu BLIK , vom diminua ponderea asta. Înainte să intrăm, am făcut un survey destul de larg, am vorbit cu 2.000 de consumatori și le-am dat câteva alternative cu care ar fi putut încheia o tranzacție. O bună parte din cei care plătesc cu cash ar fi încercat BLIK sau o metodă similară, doar pentru că metodele care există până acum sunt complicate, fie că vorbim de oameni în vârstă, fie de oameni care au prejudecăți despre ce se întâmplă cu datele lor. Credem că și piața din România, ca alte piețe către care ne orientăm acum, este pregătită de așa ceva, ținând cont că există o mare deschidere”, spune reprezentantul BLIK în România.
Cum a reușit BLIK să câștige în competiția cu marii giganți internaționali?
Conform estimărilor Polish Payments Standard, ponderea tranzacțiilor BLIK în totalul plăților din comerțul electronic pe piața poloneză depășește deja 70%, conform EU Digital Finance Platform. Conform datelor Kantar, este, de asemenea, cea mai puternică marcă din domeniul plăților pe piața poloneză, în ultimul trimestru al anului 2021, gradul său de notorietate a atins 97%. Nicio altă marcă de plăți din grupul persoanelor care utilizează aplicații bancare nu se bucură astăzi de o astfel de recunoaștere.
În ultimul deceniu, utilizatorii au efectuat 7 miliarde de tranzacții, cu o valoare totală de aproape un trilion de zloți polonezi. Anul 2024 a fost o altă perioadă record, numărul tranzacțiilor a depășit 2,4 miliarde, înregistrând o creștere de 37% față de anul precedent, iar valoarea totală a acestora a ajuns la 347,3 miliarde de zloți polonezi (83,4 miliarde de euro, +43% față de anul precedent). Aceasta înseamnă că numai în 2024, utilizatorii BLIK au efectuat mai mult de jumătate din toate tranzacțiile efectuate în ultimii nouă ani la un loc.
Creșterea dinamică a BLIK este evidentă în special în comerțul electronic, care rămâne canalul său principal. În 2024, utilizatorii au efectuat 1,2 miliarde de plăți în magazinele online – o creștere de 27% față de anul precedent – cu o valoare totală de 172,6 miliarde PLN (41,5 miliarde EUR, +37% față de anul precedent). Valoarea medie a plăților online a ajuns la 148 PLN (36 EUR).
Future Banking Summit este un eveniment organizat de Future Banking, cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania, UniCredit Bank Romania, Mastercard, BCR, Garanti BBVA Romania, Visa, Evrotrust, Adastra, DoAff, RoPay, Entrust - (Gold Partners), Zitec, Graia, ING Romania, NETOPIA Payments, Optimizor, BLIK, Dendrio, ADVAHOO, fme Romania, CEC Bank, SAS, INFORM, member of AUSTRIACARD HOLDINGS, BRD - Groupe Societe Generale, Namirial, Token Payment Services, xMoney, FintechOS, Intuitech, Salt Bank, ASEE, certSIGN, IT Smart Systems, TCN, Wonderful, GFT Technologies, Imobiliare.ro Finance - (Silver Partners), theMarketer, SelfPay - (Expo Area Partners), ROPECO, LENDOX - (Sponsors) și cu suportul Chocolissimo Romania, Magnolia, Libris și Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu.