S-a decis cine va construi prima porțiune din Autostrada „Unirii”. Prețul este uluitor

Sursǎ foto: CNAIR

S-a decis cine va construi prima porțiune din Autostrada „Unirii”. Prețul este uluitor

Cuprins Articol:
Compania Națională de Investiții Rutiere a ales, după organizarea unei licitații, care va fi consorțiul de firme însărcinat cu șantierul primului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni, drum de mare viteză cunoscut și sub numele Autostrăzii „Unirii”.

Cât de mare este secțiunea de autostradă și cât costă

Primul tronson din Autostrada „Unirii”, cuprins între Târgu Neamț (Moțca)  și Târgu Frumos a fost atribuit asocierii dintre Danlin XXL (Lider)-Groma Hold Ltd-Intertranscom Impex-Evropeiski Patishta, a scris, pe Facebook, Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

„Asocierea de constructori din România și Bulgaria a fost declarată câștigătoare cu o ofertă de 4,76 miliarde lei 935,9 milioane de euro), iar contractul de proiectare și execuție poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații”, a scris acesta. Întreaga procedură se derulează prin CNIR. 

„Pentru a asigura legătura între Moțca (DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin-Târgu Neamț) și Autostrada Moldovei A7 (secțiunea Bacău-Pașcani), a fost inclusă în documentație acordarea unui punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează execuția segmentului cu o lungime de 5,5 kilometri în termen de cel mult 12 luni”, a anunțat ministrul. Întreg tronsonul are o lungime de 27 de kilometri.

Cât va dura șantierul pe primul tronson din A8

Harta secțiunilor din Autostrada A8

Ministrul Șerban a transmis că firmele care au câștigat licitația au ca termen de execuție al primului tronson din Autostrada „Unirii” 46 de luni din care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție lucrări. Ministrul a detaliat și care sunt elementele de infrastructură importante ce vor trebui construite pe traseul primului segment de aproape 30 de kilometri:

  • 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 cu o lungime de 1100 metri)
  • 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri
  • 3 noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B).

Tronsonul Moțca – Leghin este în prezent construit de către UMB, transmite HotNews.ro. Și tot același constructor execută tronsonul din A7 și nodul rutier dintre cele două autostrăzi acolo unde se vor intersecta în zona Pașcani. Acesta din urmă ar trebui să fie gata anul viitor, deci cu circa 3 ani înainte ca mașinile să poată să circule pe primul tronson din A8. 

Lungimea totală a Autostrăzii A8 va fi de peste 300 de kilometri, iar cel mai scump tronson va fi tronsonul al doilea, cel dintre Miercurea Nirajului și Leghin, pe un segment montan dificil. Această bucată de 160 de kilometri va fi, după finalizare, cea mai scumpă autostradă din România. 

Indicatorii tehnico-economici au fost pregătiți pentru licitație încă din urmă cu doi ani, când se estima că această bucată din Autostrada „Unirii” va costa 6,4 miliarde de euro sau 40 de milioane de euro per kilometru, fiind cu aproape 12 milioane de euro per kilometru mai scumpă decât tronsonul montan din autostrada A1 Piteşti-Sibiu. Banii pentru primul tronson provin din fonduri din PNRR. 

Personalizate pentru tine