Potrivit preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Răzvan Coman, pierderile de producţie din acest an au depăşit în unele zone 50%, iar mulţi apicultori se gândesc să renunţe la meserie. În paralel, TVA-ul ridicat pentru zahărul utilizat ca hrană pentru albine şi preţurile de dumping la mierea importată pun presiuni suplimentare pe un sector esenţial pentru biodiversitate.
"Este un an dramatic pentru apicultură. Din toamna anului trecut, seceta a determinat lipsa polenului, iar familiile de albine au intrat slăbite în iarnă. A urmat un ger puternic în februarie şi martie, care a compromis culesul la salcâm şi tei. Practic, doar floarea-soarelui a mai salvat câte ceva, dar producţia rămâne cu 70% mai mică faţă de un an bun", a declarat Răzvan Coman, citat de Agerpres.ro.
Dacă într-un an normal România producea între 20.000 şi 25.000 de tone de miere, în 2025 abia s-a ajuns la o treime din această cantitate.
Concurența neloială în România, în piața mierii
Pe lângă pierderile cauzate de vreme, apicultorii români se confruntă cu o altă problemă gravă: concurenţa neloială din partea mierii importate la preţuri foarte mici, în special din China şi Ucraina, susţine şeful ACA.
"La nivel european, piaţa mierii este distorsionată de aceste importuri masive. Preţul de dumping îi forţează pe apicultorii români să vândă sub costuri. Anul trecut, kilogramul de miere polifloră se producea cu 11 lei, dar trebuiau să o ofere spre vânzare cu 8-9 lei. Un preţ derizoriu. O mare parte dintre apicultori a renunţat pentru că este imposibil să rezişti în aceste condiţii", atrage atenţia Răzvan Coman.
Problema trasabilităţii accentuează situaţia: odată intrată în Uniunea Europeană, o parte din mierea de import îşi pierde eticheta de origine şi apare pe piaţă ca "produs european". "Rezultatele cercetărilor EFSA arată că peste 80% din mierea venită din afara UE este adulterată, dar controalele sunt insuficiente, se fac doar pe eşantioane mici, cred că undeva sub 4%", susţine reprezentantul apicultorilor.
O altă problemă ridicată de noul preşedinte al ACA se referă la regimul fiscal aplicat zahărului utilizat ca hrană pentru albine. În timp ce pentru hrana animalelor TVA-ul este de 11%, pentru apicultori acesta este la 21%.
"Am solicitat în repetate rânduri un ajutor de minimis, dar se pare că datorită condiţiilor economice prin care trece România, nici măcar nu am fost băgaţi în seamă. Am apelat la noua guvernare şi la o serie întreagă de deputaţi şi senatori pentru a fi tratată şi hrana pentru albine la fel ca furajele pentru alte specii. Este singura specie din zootehnie care foloseşte zahărul pentru că este singurul substitut de hrană pentru albine, dar legislaţia nu ţine cont de această realitate. În momentul de faţă, noi plătim TVA 21% pentru hrana animalelor, plătim dublu faţă de ceilalţi fermieri, ceea ce ne pune într-o situaţie şi mai dificilă, deşi legea spune clar că TVA la alimente pentru hrana animalelor trebuie să fie de 11% numai că în aceeaşi lege spune clar că zahărul are TVA de 21%, referindu-se practic la zahărul din sucuri şi din alte produse, ceea ce este altceva", explică preşedintele ACA.
În opinia sa, mulţi apicultori au ales să-şi vândă mierea în târguri, direct către consumatori, pentru a obţine preţuri mai bune şi a evita intermediarii.